ISTORIA SATULUI VOLONTIROVKA (1812-1917) (transliterare)

MINISTERUL ÎNVATAMÎNTULUI PUBLIC DIN RSS MOLDOVENEASCA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN CHISINAU « V.I. LENIN »

decorata cu ordinul « Drapelul Rosu de Munca»

Catedra de Istorie a Republicii Sovietice Socialiste Moldovenesti

LUCRARE DE DIPLOMA A STUDENTULUI DIN ANUL V :

EFREMOV Stepan A.

PE TEMA : ISTORIA SATULUI VOLONTIROVKA,

RAIONUL SUVOROV, RSS MOLDOVENEASCA,

(1812-1917)

CONDUCATOR STIINTIFIC :

CANDIDAT ÎN STIINTE ISTORICE: MUNTEAN M.P.

CUPRINS

INTRODUCERE

CAP. I

Istoriografia temei. Colonizarea Basarabiei si aparitia satului Volontirovka.

§1. Istoriografia

§2. Colonizarea Bugeacului si aparitia satului Volontirovka

CAP. II

Dezvoltarea social-economica a satului Volontirovka în anii 1812-1868.

§1. Populatia. Relatiile sociale si politica administrativa.

§2. Dezvoltarea economica a satului în anii 1812-1868.

CAP. III

Dezvoltarea social-economica a satului Volontirovka în anii 1868-1917.

§1. Populatia. Conducerea administrativa a satului în anii 1868-1917.

§2. Reforma din anul 1868 si dezvoltarea economica a satului pîna în anul 1917.

CAP. IV

Dezvoltarea învatamîntului în anii 1868-1917. Monumentele vechi.

§1. Dezvoltarea învatamîntului în satul Volontirovka în anii 1812-1917.

§2. Monumentele vechi si locurile istorice din satul Volontirovka.

Încheiere.

CAP. I

INTRODUCERE

Exista o foarte graitoare expresie istorica, cu care opereaza istoricii: istoria este o cladire mare, careia fiecare generatie îi adauga un etaj. Acele generații, viața și faptele cărora formează o etapă istorica. Dar pentru a ridica aceasta monumentala constructie, pentru a fi siguri de durabilitatea etajului de sus, sintem obligati sa cunoastem bine pe cele de jos. Subsolul. Temelia cladirii. Ca sa nu se naruie peretii. Sa reziste la orice presiune.

Istoria ne-a harazit sa construim mîndra cladire a viitorului. Nemuritorul edificiu îl înălțăm pe vechile temelii, durate de parintii noștri, bunicii, strabunicii…Cunoastem oare îndeajuns aceste temelii ? Faptele si fauririle predecesorilor nostri ? Ne cunoastem îndeajuns bastina ? Pamîntul ce ne-a dat lumina zilei ? Locusorul unde ne-am apucat sa buchisim abecedarul, unde ni s-a aprins prima scînteie a constiintei, locul de unde pentru prima data am observat minunatele zari spre care tindem cu sufletul curat? Soarta nu ne-a obidit. Dispunem de o temelie nespus de bogata. Faurită de natură, de mîna

si rațiunea omenească. Avem tot dreptul moral sa fim mîndri de ea. Dar înainte de toate constiinta ne cheama s-o aflam. Ca sa fim sinceri, prea putin ne cunoastem republica. Natura ei. Istoria. Cultura.

Am cautat oare sa patrundem cu ratiunea în străfundul istoric ? Ca sa aflam despre oamenii ce au trait pe pamîntul nostru acum milenii. Meșteri, de la care am mostenit minunata artă a olăritului. Ne-am gîndit oare la izvoarele romanticei noastre arhitecturi populare ?

Adesea avem ocazia sa discutam probleme legate de constructia satelor noastre. Din suflet vrem sa le vedem devenind orase agricole progresiste. Fara doar si poate ne vom realiza visele blagorodnice. Dar am uitat de acei strabuni care venisera la timpul lor sa fondeze satele noastre natale. Dupa cum adesea uitam pe cei ce au pus temeliile colhozului unde muncim, organizatiei de partid, celei comsomoliste. Nu tinem cont de faptul ca toti acestia au fost adevaratii eroi, ce merita sa fie învesniciti în monumente, în muzee, în memoria noastra. Dupa cum o merita si participantii la miscarile sociale, consatenii partizani, ce au luptat contra ocupantilor, soldatii ce si-au

jertfit vietile în numele libertatii si destoiniciei noastre. Avem fericirea sa traim tumultuosul secol al cunoasterii. Muncim pentru societatea comunista. Studiem în numele aceleiasi societati. Cucerim cetatile economiei si ale tehnicii, agriculturii, medicinii, geografiei si istoriei, cu evlavie studiem marea stiinta a lumii – leninismul. Se mai cer sfortari pentru a studia pe noi însine. Ca sa cunoastem cu desavirsire republica, satul nostru natal. Istoria lui, arta lui, povestile lui…Cunoscîndu-ne, în felul acesta pe noi însine ne va fi mai usor sa ne cunoastem fratii, ce poarta numele de popoare sovietice. Aflînd de bogatiile noastre, ne va fi mai usor sa ne folosim de ele. Cunoscînd luptele de predecesori, vom aprecia mai just fenomenele de azi, caci dupa cum a spus K. Marx : « Nu vom putea prezice viitorul, daca nu vom cunoaste trecutul. »

Speram ca în modul acesta vor fi puse temeliile unei romantice istorii si monografii ale satelor noastre. Asa cum este în RSS Ucrainiana unde fiecare regiune are volumul sau, cu istoria tuturor satelor din regiune. Fie aceasta istorie frumoasa, evocatoare, dar nicidecum o idealizare a trecutului. Caci noi studiem trecutul de pe pozitii

marxiste, în numele viitorului. Lucrarea de fata este o încercare de a studia din negura vremurilor, a unuia din sutele de sate moldovenesti, a satului Volontirovka, raionul Suvorov. Pe parcursul acestei lucrari, noi vom face cunostinta cu conditiile istorice în care a luat fiinta satul Volontirovka, cine au fost primii locuitori ai satului. Mai departe vom afla despre dezvoltarea lui economica si sociala de-a lungul întregului secol al XIX si la sfirsitul acestei lucrari se va descrie viata culturala a satului. Cu alte cuvinte aceasta lucrare va fi o schita istorica a satului Volontirovka, de la aparitia lui si pîna în anul 1917.

Istoria satului Volontirovka trebuie studiata, în alt mod nici nu este posibil de studiat, în strînsa legatura cu istoria fostei Oaste cazacesti de pe Dunare, mai tirziu numita Oastea cazaceasca din Novorosiisk, deoarece satul Volontirovka intra în componenta acestei oaste. Pentru a scrie istoria satului Volontirovka în perioada anilor 1812 – 1917 a fost studiata multa literatura editata pîna la revolutie, literatura sovietica cît si documente de la Arhiva Centrala de Stat a RSS Moldovenesti.

Literatura de pîna la Revolutie

Din literatura folosita, editata pîna la Revolutie, de care s-a folosit autorul acestei lucrari, care are atributie fata de istoria satului Volontirovka, face de mentionat urmatoarele monografii, memuare.

În primul rînd trebuie mentionate lucrarile lui S.A. Skalkovskii, « Opît statisticeskogo opisaniia Novorosiiskogo kraia » editata la Odesa în anii 1850-1853 si « Istoria Novoi Seci ili poslednego kosa zaporojskogo», la fel editata la Odesa în anul 1846. Aceste lucrari ale lui Skalkovskii contin un bogat material factologic despre viata economica si sociala a întregii Basarabii cît si a satului Volontirovka. Lucrarile lui Skalkovskii dau fapte destul de concrete, deoarece el mult timp a fost în fruntea Comitetului Central de Statistica a guberniei Novorosiisk. A. Skalkovskii se interesa despre geografia, istoria, populatia si diferite ramuri ale gospodariei satesti a Basarabiei, îndeosebi a partii ei de sud, locuita de diferiti colonisti, tarani de stat si cazaci. Lui A. Skalkovskii ca cercetator îi era caracteristic : redarea concreta a datelor factologice si citarea larga a documentelor din arhive. Adesea el aduce date din arhive, aproape fara a prelucra izvorul dat.

Din acest punct de vedere, însasi lucrarile lui A. Skalkovskii sînt culegeri pretioase de date, despre situatia satului basarabean. Dar fiind apologetul intereselor dvorenimii, lucrarile lui A. Skalkovskii au tendinte de clasa: despre situatia poporului el judeca dupa veniturile mosierilor si colonistilor.

Regiunea Basarabia era un platzdarm* strategic si o baza operativa, în traducerea planurilor de ocupatie a Balcanilor, de catre guvernul tarist. Datorita acestui fapt, Basarabia în perioada care ne intereseaza pe noi, de trei ori a fost detailat descrisa de catre ofiterii cartierului general (mai mult ca alte domenii se studia economia) : în anii 20, în jumatatea a doua a anilor 40 si la sfirsitul anilor 50. În rezultatul acestor studieri au aparut sumare largi militaro-statistice a regiunii Basarabia. Doua din aceste sumare militaro-statistice au aparut sub forma de carti. Una din aceste carti a fost scrisa de ofiterul Daragan si a fost editata la Peterburg, în anul 1849 sub denumirea « Voenno-statisticeskoe obozrenie Bessarabskoi oblasti», a doua a fost scrisa de ofiterul Zasciuc, la fel editata la Peterburg în anul 1862 sub denumirea «Materialî dlia geografii i statistiki Rosii. Besarabskaia oblasti ».

Aceste sumare cuprind întreaga Basarabie si reprezinta descrierea geografico-economica cu excursii în istoria regiunii, continînd materiale atit speciale cît si generale. Datele sînt luate din fondurile diferitor instante. Din aceste sumare statistice a(le) regiunii Basarabia se evidentiaza dupa volumul materialului factologic, sumarul lui Zasciuc. Aici mai pe deplin sînt date materialele conditiile naturalo-geografice a Basarabiei, schite speciale ce caracterizeaza economia, populatia, mestesugurile, diferite ramuri a gospodariei satesti si starea diferitelor categorii de tarani. În acest sumar mai gasim un bogat material factologic si despre dezvoltarea social-economica a satului Volontirovka în anii 40-50 ai secolului XIX. Dar A. Zasciuc, ca si predecesorul lui, n-a fost în stare sa prelucreze acest material foarte bogat, plus ca acesta trece cu vederea un sir de probleme sociale si procese, care decurgeau în Basarabia – diferentierea taranilor, lupta de clasa, s.a. ce fara îndoiala micsoreaza însemnatatea lucrarii.

În afara de lucrarile pomenite, care se raportau asupra întregii Basarabii, date pretioase despre fortele de productie în satul basarabean, se contin în sumarul militaro-statistic a ofiterului Kornilovici, care

*cap de pod

se raporta numai la Bugeac (alcătuit) în anii 20 ai secolului XIX, editata la Akkerman în anul 1899, sub denumirea « Statisticeskoe opisanie Bessarabii, sobstvenoo tak nazîvaemoi ili Bugeaka». Însemnatatea acestei lucrari consta în aceea ca în ea sînt date destul de amplu materiale referitoare la fiecare sat din Bugeac aparte. Cu regret, materiale referitoare la satul Volontirovka, aceasta lucrare aproape nu contine nimic.

În general, aceste sumare militaro-statistice, dupa volumul și însemnătatea materialului factologic, pe care îl conțin, se evidențiază în comparație cu alte lucrări de acest gen. Și necătînd la faptul că datele pe care le conțin nu sunt absolut adevarate, ele fără îndoială au o mare însemnătate, deoarece ne oferă posibilitatea să ne facem o închipuire, cît de vagă despre situația social-economică a satului basarabean în perioada respectivă.

Pentru a scrie lucrarea de față, parțial au fost folosite memoriile și descrierile de călătorie a diferitor persoane, care au fost în Basarabia în prima jumătate a secolului XIX, ca : I.A.Mihailovscki-Danilevski, A.Demidov, A.Storojenko. Aceste memorii și descrierea de călătorie se făceau pe baza propriilor observări și reflectau diferite părți a dezvoltării social-economice (economia, populația, atitudinea față de țăranii fugari etc.) a Basarabiei, prin prisma politicii

de clasă, dar conțin așa material factologic, pe care nu-l putem găsi în alte izvoare.

La fel de bogat material factologic referitor la istoria satului Volontirovka poate fi găsit și în presa periodică ce se edita în această perioadă în Basarabia, mai ales în Кишиневские Епархиальные Ведомости, unde este descrisă istoria satului Volontirovka pe scurt, de către preotul bisericii din sat A. Burianov. Aici noi găsim bogate și variate date despre populația satului, despre economia și obiceiurile din localitate. Aceste date sunt destul de concrete și obiective, dar totuși în unele locuri se vede tendința de clasa a autorului.

Literatura sovietică

Din literatura sovietică, pentru a scrie lucrarea de față au fost folosite multe articole și monografii. Dar îndeosebi autorul s-a bazat pe două lucrări. Prima lucrare, ce conține un bogat material factologic referitor la istoria satului Volontirovka, este culegerea de documente, apărută la AȘ a RSS Moldovenească în anul 1970, sub denumirea « Situația țăranilor și mișcarea țărănească din Basarabia în anii 1812-1861 ». În această culegere sunt un șir de documente referitoare la istoria satului Volontirovka, culese din arhiva orașului Ismail, unde se află fondul special al Oastei căzăcești Dunărene, pe care cu părere de rău, autorul acestei lucrări nu a avut posi-

bilitate să-l studieze în original, dar care fără doar și poate conține materiale bogate, care nu au fost incluse în culegerea menționată.

A doua lucrare folosită a fost monografia lui I. S. Grosul : « Țăranii din Basarabia în anii 1812-1861 ». Această monografie a fost scrisă pe baza unui șir de izvoare și este una dintre cele mai însemnate lucrări, dedicată istoriei țăranilor. Însă în această monografie sunt prea puține date referitoare la cazacii din Basarabia, deci și la satul Volontirovka.

Mult au făcut pentru studierea istoriei republicii următorii autori : I.S. Grosul, N.C.Budac, N.I.Mohov, M.P. Muntean, A.N.Grecul, de lucrările și articolele cărora autorul s-a folosit într-o măsură oarecare. În monografiile lor acești autori, punînd în circulație diferite izvoare istorice, caracterizează esența relațiilor agrare, sistemul feudal de exploatare, diferențierea de clasa și lupta de clasă în satul basarabean, în perioada de pînă și după reformă, dezvoltarea relațiilor capitaliste în agricultură. În lucrări speciale și generale și-au găsit reflectare și unele probleme referitoare la istoria satului Volontirovka.

Izvoare din Arhiva Centrală a RSS Moldovenești

Avînd accesibilitate la documentele din arhivă, autorul lucrării de față a folosit un șir fonduri de la AC a RSS Moldovenești. Majoritatea documentelor folosite erau în bună ordine și depline. Materialele documentare din arhivă, începînd cu darea de sama și raporturile administrației de jos și terminînd cu rapoartele miniștrilor diferitor departamente către țar, cer o analiză critică minuțioasă în procesul cercetării, deoarece ele ieșeau din diferite instanțe țariste, de la reprezentanții administrației țariste, care după concepțiile politice, erau niște executanți ai vrerii clasei dominante, reflectau fenomene și fapte din tendințe clasice, de pe pozițiile intereselor boerimii.. Deseori în documente viața cazacilor din Oastea căzăcească Dunăreană era desenată în cele mai frumoase culori, plină de bogăție și fără griji.

Trecînd diferite instanțe administrative dările de sama, rapoartele, sumarele gospodărești, sufereau o prelucrare anumită, se trecea cu vederea, ori se netezeau acele fenomene și tendințe, care nu erau convenabile clasei dominante.

Un mare neajuns a materialelor documentare din arhivă este cu imprecizii a datelor economice și statistice. Imprecise erau ele atat

în sfera sătească, cît și în instanțele și departamentele administrative superioare. Cazacii și țăranii de obicei se temeau că datele colectate de diferiți funcționari, au scopul de a ridica prestațiile și din această cauză nu dădeau date precise. Dar autoritățile sătești și funcționarii țariști cu nepăsare, care le era proprie, dădeau în rapoartele lor cifre și date inventate.

Materialele documentare din arhivă sunt foarte variate, dar în ele sunt prea puține documente referitoare la această temă, care ar arăta averea fiecărei gospodării, după care s-ar putea de judecat despre gospodăria cazacilor. Materiale documentare cercetate sunt dispersate în diferite fonduri, ceea ce iscă unele greutăți pentru a le aduna și sistematiza.

Cel mai voluminos fond cercetat de autor a fost fondul 22 Канцелярия бессарабского губернатора. Acest fond conține o mie de chestiuni. În acest fond găsim un număr mare de documente referitoare la diferite categorii de țărani din Basarabia, despre numărul lor, despre popularea județelor de sud, despre agricultură, vitărit etc. Cu regret în acest fond sunt foarte puține documente referitoare la cazaci, nu mai mult de 10 chestii, dar și acelea de mică importanță.

La fel au fost folosite parțial fondurile 134 - Бессарабская казенная палата, 137 -Бессарабская контрольная палата, 122 - Бессарабская палата государственных имуществ, 454 - Комиссия казеного населения в Бессараьской области, 259 -Бессарабская губернская землеустройственная комиссия etc.

Toate aceste fonduri sunt foarte bogate în materiale documentare. Fondurile 454 și 259 conțin documente foarte prețioase în ceea ce privește colonizarea Bugeacului de către țăranii ruși, ucraineni și coloniști străini. Dar ca și în fondul doi, fondurile enumerate mai sus conțin foarte puține documente privitoare la satul Volontirovka. Faptul că în fondurile AC a RSS Moldovenești sunt puține documente privitoare la cazaci, se datorează probabil cauzei că oastea căzăcească dunăreană avea arhiva ei proprie, iar după desființarea oastei această arhivă a nimerit la Ismail, unde astăzi se păstrează o parte în fondul 755 Фонд Дунайского Казачьего войска.

Fondul 699 Волонтировское волостное правление, studiat de noi, nu conține decît 3 documente, care nu prezintă o mare valoare.

Un bogat material factologic documentar conțin fondurile 137 Инспекция народных училищ Акерманского уезда. Дирекция народных училищ Бес-

сарабской губернии, 1125 - Волонтировское высшее начальное училище Аккерманского уезда. Дирекция народных училищ Бессарабской области, 500 -Волонтировское народное училище Аккерманского уезда. Дирекция народных училищ Бессарабской области. Datorită acestui fapt la scrierea paragrafului 1 din capitolul 4, autorul s-a bazat în temei pe aceste fonduri. Aici sunt date documente, care indică listele și contingentul elevilor în școlile din satul Volontirovka. Aceste fonduri ar putea fi utile pentru a studia dezvoltarea învățămîntului în Basarabia în anii de pînă la marea revoluție socialistă din octombrie.

În procesul scrierii acestei lucrări s-a ținut cont de sfaturile și îndrumările date de doctorul în științe istorice M.P.Muntean, căruia autorul îi este adînc recunoscător.

CAPITOLUL I

ISTORIOGRAFIA TEMEI. COLONIZAREA BASARABIEI

SI APARITIA SATULUI VOLONTIROVKA.

1.ISTORIOGRAFIA

De problema, referitoare la istoria satului Volontirovka, s-au atins constient sau involuntar multi istorici burghezi, atit rusi cît si români. Ce-i drept, nici unul dintre acesti istorici nu si-au pus ca scop istoria satului Volontirovka, dar în lucrarile lor ei din diferite motive s-au atins de istoria satului Volontirovka. Primul istoric burghez rus care pomeneste de satul Volontirovka este A.A. Skalkovskii, în lucrarea sa « Istoria noii seci zaporojene », aparuta la Odesa în anul 1846. În aceasta lucrare se spune ca dupa razboiul ruso-turc din anii 1806-1812, în urma tratatului de pace de la Bucuresti si alipirea Basarabiei la Rusia, o parte din fostii cazaci din Bugeac, si cazacii de la Gurile-Dunarii s-au asezat cu traiul în Basarabia, în judetul Akkerman, formînd stanitele Volontirovka, Starocazacie si Akmanghit.

Tot aproximativ de aceeasi parere, în ceea ce priveste perioada aparitiei satului Volontirovka, este si P. Batiușkov, în lucrarea sa

« Descrierea Basarabiei », aparuta la Chisinau în anul 1893. În capitolul referitor la componenta nationala a locuitorilor din Basarabia, Batiușkov spune ca stanitele Akmanghit si Starocazacie sînt formate numai din cazaci zaporojeni, iar satul Volontirovka din zaporojeni si voluntari¹.

Facînd o descriere militara regiunii Basarabia, A. Zasciuc în lucrarea sa « Descrierea militara a regiunii Basarabia » la fel pomeneste ca satul Volontirovka a aparut dupa anul 1812, cînd Basarabia a fost alipita la Rusia.

Difera mai tare de aceasta parere învatatul etnograf L.S. Berg în lucrarea sa care se numeste « Populatia Basarabiei », aparuta la Peterburg în anul 1923. În temei, L.S.Berg este cam de aceeasi parere a istoricilor pomeniti mai sus, numai ca dumnealui spune ca aceste trei sate nu apar concomitent, primul apare Akmanghit, apoi Volontirovka si Starocazacie si nu dupa razboiul din anii 1806-1802, ci dupa razboiul din anii 1828-1829. În ce priveste ca aceste sate nu apar concomitent, ci primul apare Akmanghit, pare sa aiba dreptate, deoarece în

1 – Voluntari în perioada aceea erau socotiti oamenii de diferite nationalitati : moldoveni, sirbi, greci, si diferite paturi sociale, care în cadrul armatei rusesti luptau contra turcilor.

procesul studierii diferitor documente, am mai găsit dovezi referitoare la acest caz, dar în ceea ce privește, că aceste trei sate apar după războiul din anii 1828-1829 apoi nu are dreptate, deoarece iese în contradicție cu evenimentele istorice, caracteristice acestor perioade.

În istoriografia burgheza româna, la fel gasim mai multe pareri, dar mai principale sînt doua. Prima o gasim la F.Z. Arbore, în lucrarea sa « Dictionarul geografic al Basarabiei », aparuta în anul 1904 la Bucuresti. F.Z. Arbore e de parere ca satul Volontirovka este întemeiat undeva pe la anul 1830, deoarece «cazacii iertati s-au întors în Rusia undeva pe la sfirsitul anului 1829»¹.

A doua parere din istoriografia burgheza română pare a fi chiar paradoxala si este dezbatuta ea în « Dictionarul statistic al Basarabiei », editat la Chisinau în anul 1923. Redau în întregime acele date istorice referitoare la satul Volontirovka : « Anul întemeierii 1816. Este întemeiat de catre generalul român Vasilescu»².

În ceea ce priveste data aparitiei

1 – R.Z. Arbore, « Dictionarul geografic al Basarabiei », Bucuresti, 1904, pag.125.

2 - « Dictionarul statistic al Basarabiei », Chisinau, 1923, pag.202.

satului Volontirovka autorii acestui dictionar sînt aproape de adevar. Însa în ceea ce priveste ca întemeietorul satului Volontirovka este « generalul roman Vasilescu » autorii acestui dictionar falsifica istoria, sugerîndu-ne ideea ca satul Volontirovka este sat romanesc, aparînd în asa mod asa zisa doctrina a Romaniei Mari, justificînd în asa mod acapararea Basarabiei în anul 1918. În decursul acestei lucrari noi vom vedea ca anul întemeierii satului Volontirovka este cu totul altul si ca acest « general român Vasilescu » nu este altcineva decît primul ataman al Oastei cazacesti Dunarene, generalul maior rus Vasilevski. Asadar parerea ca Vasilescu este român nu este justa.

În istoriografia sovietica moldoveneasca, cu regret, este putin studiat procesul de colonizare a sudului Basarabiei de catre taranii si cazacii rusi si ucrainieni, cu exceptia monografiei învatatului istoric Antupov « Taranii de stat din Basarabia în secolul XIX ». Ce-i drept, în anul 1970 a aparut la Academia de Stiinte a RSS Moldovenesti culegerea de documente « Situatia taranilor si miscarea taraneasca din Basarabia în anii 1812-1861, unde gasim un sir de documente referitoare la aceasta tema,

inclusiv si la istoria satului Volontirovka. Într-o masura oarecare de aceasta problema se atinge în articolele sale si istoricul M. P. Muntean.

Deocamdata un singur istoric sovietic s-a ocupat si se ocupa cu aceasta tema, adica cu studierea procesului de colonizare a Bugeacului de catre tarani si cazaci, acesta este N.D. Bacinskii, profesor la universitatea din Odesa. El trateaza acest proces în articolele « krestiansko-kozatska kolonizatsiia Budjakoi stepi i nizovia Dunaia v kontse XIX nacialo XX veka », aparut în « Teze si referate a sesiei a saptea a simpozionului de istorie agrara a Europei de Rasarit » aparuta la Chisinau în anul 1966, la editura Lumina si articolele aparute pe aceasta tema în revistele « Naukovo informationîi biuleteni Arhivnogo upravlenia » No. 6 din 1962, No.4 din 1963 si « Ukrainskii istoricinîi jurnal » No. 2 din anul 1964.

Deci, dupa cum vedem, în ceea ce priveste aparitia satului Volontirovka, parerile istoricilor în temei sînt aceleasi, necătînd la aceea ca ele deviaza într-o parte sau alta într-o masura oarecare si ca procesul de colonizare a a Bugeacului, în istoriografia moldoveneasca este înca slab studiat, sperînd ca în viitor vor aparea monografii pe aceasta tema.

1.COLONIZAREA BUGEACULUI SI APARITIA SATULUI VOLONTIROVKA

Satul Volontirovka este întemeiat în perioada cînd se petrecea procesul de colonizare a Bugeacului de tarani-cazaci. Procesul acesta de colonizare a Bugeacului A.D. Bacinskii îl imparte în trei etape. Prima etapa cuprinde anii 1700-1770. Sedentarizarea aici a taranilor si cazacilor rusi si ucrainieni avea un caracter spontan si episodic. Unii dintre primii s-au asezat cu traiul în Bugeac cazacii zaporojeni, ce au parasit secia zaporojeana în urma aventurii lui Mazepa si K. Gordienko.

A doua etapa cuprinde anii 70 pîna la începutul anilor 90 ai secolului XVIII. Ca punct initial al acesti noi etape a servit razboiul ruso-turc din anii 1768-1774 si tratatul de pace de la Kuciuc-Kainargi. Conform tratatului din 1772, stepa Bugeacului a fost complet parasita de catre hoardele tataresti nohaice, care au plecat în Tauria si Kuban. În anul 1775, dupa ce a fost lichidata Secea zaporojeana, peste hotarul ruso-turc a plecat, mai bine zis au navalit, mii de cazaci saraci, ca sa scape de jugul iobagiei. Dupa datele cercetasilor rusi din Turcia, numarul fostilor zaporojeni « de la Bender pîna la Dunare » a ajuns circa la

10 000 oameni¹.

Începutul celei de-a treia perioade a colonizarii zaranesti-cazacesti a Bugeacului poate fi socotit timpul terminarii razboiului ruso-turc din anii 1787-1791 si întarirea hotarului dintre Rusia si Turcia pe cursul de jos al rîului Nistru. Din acest timp stepele de peste Nistru au devenit unul dintre cele mai apropiate raioane de hotar. Tatari în aceste stepe au ramas foarte putini, undeva circa 5-7 mii oameni². Aceste conditii au devenit un factor destul de înseamnat, ce au contribuit la intensificarea colonizarii acestor stepe de catre tarani fugari rusi si ucrainieni. Perioada a treia a colonizarii Bugeacului de catre tarani-cazaci se încheie cu începutul razboiului ruso-turc din anii 1806-1812. Cu telul de a lua sub controlul sau locuitorimea ruso-ucraineana din Bugeac, comendamentul rus a hotarit sa organizeze pe rîul Dunarea – Oastea cazaceasca Gurile-Dunarii din Bugeac³. În componenta acestei osti au intrat aproape toate categoriile de tarani si cazaci de loc rusi, ucrainieni si multi voluntari moldoveni. Procesul

1 – Dubrovik, “Prisoedinenie Krîma v Rosii” (?) pag. 142

2 – P. Batiuscov, « Bessarabia. Istoriceskoe opisanie », S.M.B. 1892, str.196.

3 – PSZRI sobranie pervoe, tom XXIX. No. 22465

formarii acestei osti decurgea destul de intensiv si în decurs de cîteva luni avea circa doua mii oameni.

Sa vedem acum care este istoria aparitiei acestei osti cazacesti Gurile Dunarii din Bugeac, din care ulterior, mai bine zis din ramasitele ei, au fost formate satele Volontirovka, Starocazacie si Akmanghit.

Anul 1775. Din ucazul Ecaterinei a-II-a se lichideaza Secea-Zaporojeana. Cazacii din fosta sece-zaporojeana au fost cuprinsi de frica panica « shto ih budut robiti moscaleami* » adica sa fie supusi serviciului militar. Aceasta a facut ca o parte mare din cazaci sa fuga peste hotare, mai cu seama în Turcia, pentru care mai tîrziu au platit foarte scump. Despre aceasta se cînta într-un vechi cîntec cazacesc :

« Oi teperi nashi slavni zaparojiți,

Ta u velikomu jaliu

Scio ne znaiut komu pokorița

I kotoromu țariu** ».

În fruntea cazacilor fugiti statea atamanul de pohod (Leahul). Acest detasament care numara circa 5000 oameni² au coborît pe luntri pe Nipru, spre Marea Neagra, dar

1 – A.A. Skalkovskii, « Istoria Novoi-Seci ili poslednevo kosa zaporojescogo », ciasti III, Odesa, 1846, pag. 234

2 – Tot acolo, pag. 234

* ce le vor face moscalii

**Vai, bravii noștri zaporojeni,/ Spre mila tuturor,/ nu știu acum cui să se închine = supună

încotro sa se duca, unde sa-si caute o noua patrie, ei nu stiau : « o v stepu bradți dve dorojki, odna dorojka aj do zeleonovo (?), a druha ctejka dorojka, aj do tihovo Dunaiu.* ».

În sfirsit ei au hotarit sa mearga spre Dunare. Au intrat în Dunare prin brațul Sfintul Gheorghe si au ajuns la Braila. Aici ei au trecut în supusenia Turciei. Poarta i-a primit foarte binevoitor, le-a dat ceva alimente si le-a dat voie sa se aseze cu traiul în orice loc ar dori pe Dunare. Cazacii au preferat sa se aseze cu traiul pe insula Sfîntul Gheorghe si pe acea parte de uscat care se afla între malul drept al acestui braț, Marea Neagra si lacul Rozelm. Acest pamînt era bogat. Marea Neagra si Dunarea dadeau de lucru pescarilor, pamîntul fertil si pasunile, contribuiau la ocupatia cu agricultura si cresterea vitelor. Cazacii au întemeiat cîteva localitati care toate impreuna se numeau Secea-zaporojeana. Aceasta sece se deosebea de aceea de pe Nipru prin aceea ca cei necasatoriti traiau în localitati întarite care se numeau Koș, adica cetate, cei cu familie traiau în imprejurimi ce în limba turceasca se numeau « raia ».

1 – A.A. Skalkovskii, « Istoria Novoi-Seci ili poslednevo kosa zaporojescogo », ciasti III, Odesa, 1846, str. 235

* În stepă fraților sunt două căi, prima spre (ilizibil : gai ?, ceai ?) verde și a doua tocmai spre Dunărea liniștită.

Dar zaporojenii nu s-au folosit mult timp de aceste beneficii. Pamîntul stapînit de ei era despartit numai de un brat mic si îngust de pamînturile « nekrasovistilor »¹. Între aceste doua lagare, a necrasovistilor si zaporojenilor era o vrajba continua. S-a terminat aceasta vrajba printr-un conflict armat în care au biruit zaporojenii, deoarece necrasovistii erau circa 1500 oameni, iar zaporojenii de cîteva ori mai multi. În urma acestui conflict zaporojenii au ocupat localitatile necrasovistilor.

Guvernul turc, ca sa puna capat definitiv acestor conflicte si represiuni reciproce, dintre zaporojeni si necrasovisti, si ca sa-i pedepseasca pe zaporojeni, i-a mutat în sus pe Dunare în localitatea Seimen, unde zaporojenii s-au aflat înca din anul 1803. Acolo ei au organizat secea lor numita « Secea de peste Dunare », cu toate regulile si traditiile fostei seci zaporojene de pe Nipru, pe care noi aici nu le vom descrie. Începînd cu razboiul ruso-turc din anii 1806-1812, guvernul turc a început sa ceara de la « Secea de peste Dunare » 500 de zaporojeni,

1– cazaci de pe Don veniti incoace înca în anul 1707 în frunte cu atamanul de oaste Nekrasov în urma unui conflict religios. Nekrasovistii dupa credinta erau « staroobradtî » (de rit vechi).

pentru a-i include în armata turceasca si sa-i trimita contra rusilor. Zaporojenii au protestat, n-au vrut sa lupte contra fratilor lor. Atunci guvernul turc a început sa-i lipseasca de acele beneficii si privilegii, de care se bucurau mai înainte zaporojenii. Aceasta a trezit nemultumire în rîndurile zaporojenilor si pe la 1805 vedem primele cazuri cînd detasamente de zaporojeni se reîntorc în Rusia. Guvernul rus i-a primit binevoitor sperînd ca prin acest fapt va lipsi Turcia de ostasi viteji si se va termina, mai bine zis se vor reduce cazurile de fuga a taranilor si cazacilor din Ucraina peste Dunare.

Dupa cum am mentionat mai sus, primele cazuri de întoarcere a cazacilor zaporojeni în Rusia le vedem pe la anul 1805. În acest an cîteva detasamente, ce-i drept putin numeroase, au strabatut la Odesa. Pe toti acesti oameni întorsi, gherțogul* Richelieu, care era guvernatorul regiunii Novorosiisk, îi trimite de obicei în Oastea cazaceasca de pe Marea Neagra, care era în supusenia lui, unde zaporojenii isi gaseau refugiu si serviciu militar. Dupa acest an tot mai multe si mai multe detesamente de zaporojeni au început sa fuga pe malul stîng al Dunarii la generalul Michelson, conducatorul armatei rusesti de pe

*hertzog = duce

Dunare. Din acesti cazaci zaporojeni întorsi în Rusia, generalul Michelson a format un detasament special, care era sub conducerea maiorului Podlesetskii, caruia i-a fost dat pentru aceasta o « foaie deschisa », adica acele drepturi de a chema si a primi în serviciul militar pe acei zaporojeni care s-au întors din Turcia si se vor întoarce si vor binevoi sa ramîna sub steagul Rusiei pentru totdeauna. În asa mod, într-un timp scurt s-au strîns pîna la 500 cazaci.

Prin ucazul de la 20 februarie 1807, Împaratul Alexandru I a numit acest detasament format de generalul Michelson « Oastea cazaceasca Gurile-Dunarii », în cinstea Secii lor de pe Dunare. Cazacii se numeau pe ei însisi « Oastea cazaceasca Gurile-Dunarii din Bugeac ». Acestei osti i-au fost daruite doua drapele si peceata cu stema, ce reprezinta rîul Dunarea în forma de arc, semiluna si razele de soare, cu inscriptia « Oastea cazaceasca Gurile-Dunarii din Bugeac », anul 1807¹.

Primul ataman al acestei osti a fost starșinaua de oaste Ivan Guda, dar pe urma ataman devine

1 – A. Zasciuc, « Voennoe obozrenie Besarabii », S.M.B. 1862, pag.152-204.

starșinaua de oaste Foma Bucinskii. Întreg razboiul aceasta oaste a servit cu cinste Rusia. Dupa terminarea razboiului o mare parte din acesti cazaci au fost asezati cu traiul pe pamînturile Oastei cazacesti de pe Marea Neagra, dar o parte au ramas în Bugeac, unde impreuna cu detasamentul desfiintat de voluntari, format înainte de razboi de cneazul Nicolae Cantacuzino, si o parte neînsemnata a « polcului liber de dvoreni » format de catre mosierul Corbul, care numara circa 330 de moldoveni si serbi, s-au asezat cu traiul în judetul Akkerman, pe pamînturile date de guvernul rus. Aici zaporojenii au întemeiat satele Akmanghit si Starocazacie, iar voluntarii si cei ce-si faceau serviciul militar în polcul liber si o mica parte de zaporojeni, satul Volontirovka¹. Stanita cazaceasca Volontirovka a fost întemeiata pe locul unei vechi seliști tataresti, numita Bebei. Acest nume selistea, dupa vorbele batrînilor, îl purta înca din vremuri departate si de unde provine denumirea nimeni nu stie, probabil de la rîuletul Bebei, ori de la valea prin care curgea acest rîulet si care se numea cîndva

1– P. Batiuscov, « Bessarabia. Istoriceskoe opisanie », S.M.B. – 1892, str.140; A. Zasciuc – « Voennoe obozrenie Bessarabii », S.M.B. – 1862, str.154-204.

Valea-Babei. Cuvîntul Bebei, Babei ori Bibei în limba turceasca înseamna aproximativ « mare sat ori chișlă ». Pîna si în ziua de astazi oamenii din satele din imprejurimi, mai cu seama cei batrîni, numesc satul Volontirovka – Bebei.

Dupa cum am mai mentionat, primii ce au locuit valea rîuletului Bebei au fost tatarii- nohaici, care traiau în Turcia în perioada cînd ultima stapînea Bugeacul, pîna la razboiul ruso-turc din anii 1768-1774. Tatarii locuiau aceste pamînturi ce erau foarte bune, de țelină neprelucrate pîna atunci. Aici erau multe pasuni, care înlesneau cresterea vitelor. Din punct de vedere administrativ, acesti tatari erau condusi de un bei oarecare, care probabil statea undeva la Belegrad* si venea încoace numai pentru a-si controla gospodaria sa din stepa si sa-si numere vitele pe care el în aceasta vale le avea în doua-trei locuri, mai la nord si mai la sud de seliste, la 2-3 vraste**. Ca dovada ca pe aceste locuri pasteau herghelii de cai si turme de oi, sînt cîteva fîntîni care s-au pastrat pîna nu demult numite în sat fîntîni « tataresti » ori « turcesti ». Una din aceste fîntîni s-a pastrat pîna nu demult, în partea de nord a satului. Aceasta fîntîna era facuta din piatra si avea un diametru de aproximativ patru metri, si era cunoscuta

*Bolgrad

**verste

sub denumirea de « fîntîna cirezii ». Pe lînga aceasta fîntîna la începutul secolului XIX înca pasteau turmele si hergheliile sale, cunoscute în întreg Bugeacul « icosari » ori « Icosharii », care mai tirziu au întemeiat satul Ermokleia, ce se afla la 20 Km, în partea de nord a satului Volontirovka.

Tot prin aceste locuri, în aceasta perioada, isi pastea turmele sale de oi mocanul albanez Radoi, aceasta vale se numeste si astzi, de la numele mocanului, Valea Radoi ori Alau. Una din casele acestui mocan, spun batrînii din sat, în care, deoarece nu o avea pe a lui, a trait mazîlul moldovan Axentii Mihailuța aproape 10 ani¹.

Aceasta localitate a început sa fie numita Volontirovka, numai dupa ce a început sa fie locuita de cazaci, la începutul anilor 20 ai secolului XIX. Stanita Volontirovka era asezata mai jos de « Valul lui Traian » si facea hotar cu mosia Agelar la nord; mosia de stat Slobozeia Hanesei; la est la departare de 9 virste, mosiile dvorenilor Djulinskii si Turishkevici – la sud-est aproximativ 4 si 8 vriste departare; Faraonovka – la sud la o departare de 12 vriste ; mosia Manjiu la sud-vest si la vest cu gospodaria de stat Copceac ce se afla la 6 vriste departare.

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.13, str.538.

Stanita Volontirovka se afla la 75 vriste departare de orasul gubernial si 60 vriste de centrul judetean orasul Akkerman. Stanita Volontirovka era asezata pe povîrnisul de sud-est a dealului Causanilor – o înaltime ce trece prin întreg Bugeacul pîna la mare. În aceste locuri, toate dealurile ce merg în directia de la nord la sud în partile lor centrale mai ridicate erau înfrumusetate de « 29 de movile »¹ niste monumente tainice a perioadei marii migratii a popoarelor ori funerare scitice, cunoscute în popor sub denumirea : « Movila lui Suvorov », probabil în onoarea generalului rus. « Movila cea mare » ori « movila lui Osovski » data în amintirea unui cazac. Valea Bebei, unde era asezata stanita Volontirovka, este un braț al vaii « Sarata », care este o depresiune ce se lasa spre mare la o distanta de peste 100 de vriste si care era cunoscuta în Basarabia sub denumirea de Valea Sarata. Deci stanita Volontirovka apare în urma procesului de colonizare a Bugeacului, care s-a intentsificat mai ales în urma alipirii Basarabiei la Rusia, în urma tratatului de la Bucuresti din anul 1812, pe locul unei foste selisti tataresti, aceasta ne-o dovedesc datele din literatura si memuare.

1 - Chisiniovskie eparhialnîie vedomosti, 18772, No.13, str.538.

CAPITOLUL II

DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICA A SATULUI VOLONTIROVKA ÎN ANII 1812-1868.

1.POPULATIA. RELATIILE SOCIALE SI POLITICA ADMINISTRATIVA.

Dupa cum a fost mentionat înca de la începutul lucrarii, populatia initiala a satului Volontirovka o formeaza : o parte din zaporojeni, de origine ucrainieni, o parte din voluntari din fostul regiment de voluntari, formate de Cneazul Nicolae Cantacuzino, de diferite nationalitati si categorii sociale : moldoveni, sîrbi, greci, albaneji, si ramasitele fostului polc regiment liber de dvoreni, ce numara circa 330 oameni, înfiintat de mosierul Corbul, care la fel erau majoritatea moldoveni si sîrbi. Care era numarul precis al populatiei satului Volontirovka, nu stim, însa nu trecea de circa 300 oameni. Dar ca majoritatea locuitorilor initiali erau moldoveni, care facusera parte din regimentul de voluntari si fostul polc liber, ne-o dovedesc faptele, ca astazi populatia satului vorbeste în limba moldoveneasca si dupa cum spune R.Z. Arbore « de la anul 1840, cîntarea si citirea în biserica se facea în limba tarii »¹, adica în limba moldoveneasca. În satele Akmanghit si Starocazacie, care au fost întemeiate odata cu satul Volontirovka, unde locuitorii

1 – F.Z. Arbore – « Dictionarul geografic al Basarabiei », Bucuresti, 1904, pag.125.

initiali au fost în majoritate zaporojeni, astazi se vorbeste în limba ucraineana.

Populatia satului Volontirovka facea la început parte din « Oastea cazaceasca Gurile-Dunarii din Bugeac » si se bucura de drepturile cazacesti. Însa dupa terminarea razboiului ruso-turc din anii 1806-1812, aceasta oaste este lichidata si populatia fiind lipsita de drepturile si privilegiile cazacesti, a trecut în categoria taranilor de stat. Cazacii nu vroiau sa se supuna noii lor situatii, lipsita de drepturi, si au început sa se împrastie, prin toata gubernia Basarabia. O parte din ei au plecat în gubernia Herson. În aceasta perioada populatia satului scade simtitor.

Dar în anul 1828, cînd din nou este înfiintata Oastea cazaceasca, numai ca acum ea se numea « Oastea cazaceasca Dunareana », fostii cazaci, auzind despre aceasta, se întorc din nou la oaste. Cauza, ca ei se întorceau din nou la oaste, consta în aceea ca isi recapatau acele drepturi care le facea situatia mai privilegiata fata de celelalte categorii de tarani. Totodata în oaste, în afara de fostii cazaci, erau primiti si diferite categorii de oameni liberi, de acestia erau foarte multi, deoarece vroiau sa capete si ei drepturile cazacesti. Datorita acestui fapt, rîndurile oastei cazacesti cresteau foarte repede si de acum

spre sfîrsitul razboiului Oastea cazaceasca Dunareana atinge circa 9000 oameni. Tot în anii 1828-1829 se ridica brusc si populatia satului Volontirovka, cu alte cuvinte aceasta a fost cauza ridicarii bruste a numarului locuitorilor satului Volontirovka si în întregime a Oastei cazacesti Dunarene. Din raportul cîrmuirii Oastei cazacesti Dunarene catre gubernatorul Basarabiei, graful Vorontov, vedem ca populatia satului Volontirovka în anul 1833 era de 1575 oameni¹. Peste cinci ani satul Volontirovka are de acum 349 de gospodarii cu o populatie de 2389 oameni, adica în acest rastimp de cinci ani populatia satului Volontirovka s-a marit de aproximativ 2 ori. Aceasta crestere rapida a numarului populatiei este cauzata de faptul ca conducerea cazacimii, fiind cointeresata în cresterea numarului cazacilor, a dat dreptul liber de a se aseza pe pamînturile de stat, date Oastei, tuturor acelor veniti care vor sa devina cazaci, dar de acestia erau care vroiau sa scape de jugul iobagiei si sa capete totodata privilegiile cazacesti. Dornici de a deveni cazaci erau atit de multi, încît aceeasi cîrmuire de oaste pe baza art.5 al regulamentului Oastei cazacesti Dunarene, primirea acestora a fost interzisa, din cauza ca nu mai

1 – “Polojenie crestian i crestianskoe dvijenie v Bessarabia v 1812-1816”, A.N. MSSR, Chisinau 1970, str.153.

ajungea de acum pamînt.¹

Dupa interzicerea noilor persoane, populatia satului Volontirovka creste mai mult sau mai putin uniform si mai încet. Procesul cresterii naturale a populatiei se vede bine din tablita No.1 (2)

Tablita No.1²

Anii	Numărul născuților			Numărul decedaților			Creșterea naturală a populației
	bărbați	femei	total	bărbați	femei	total	Creșterea naturală a populației
1830-1835	107	159	326	159	97	256	70
1836-1840	349	279	628	132	129	261	367
1841-1845	333	327	660	212	200	412	148
1846-1850	327	334	661	224	225	449	212
1851-1855	312	278	590	217	207	424	166
1856-1860	320	333	653	185	157	342	311
1861-1865	385	367	725	199	207	406	319
În total
1830-1865	2192	2077	4269	1338	1202	2540	1729

Analizînd aceasta tablita noi vedem ca ritmul de crestere a populatiei satului Volontirovka era destul de mare pe vremea ceia, constituind aproximativ 50 suflete pe an.

1 – În art. 5 al regulamentului se spune ca : « Din cauza ca nu ajunge pamînt, primirea în oaste a diferitor persoane este interzisa, dar persoanele ce au intrat în componenta Oastei, pîna la iesirea regulamentului ramîn în ea pe veci.

2 – Chisineovskie eparhialnîe vedomosti. 1877, N.16, pag 675

În perioada anilor 1830-1835 si 1846-1850 vedem o mortalitate foarte mare. Aceasta este cauzata de epidemia de holera si tifos ce bîntuie în anii acestia în Bugeac. În anul 1859, din cauza ca suprafata de pamînt a satului Volontirovka nu corespundea cu numarul populatiei, era mai putina, populatia satului suferea unele schimbari de ordin numeric. Din sat sînt mutati un stabs-ofiter, sase unter-ofiteri, si 54 de cazaci¹. Componenta sociala a populatiei satului Volontirovka catre anul 1859 o vedem din tablita No. 2 :

Tablita No.2

Categoriile sociale	Activi	În rezervă	Total
Unter-ofițeri	14	3	17
Ober-ofițeri	4	2	6
Ureadnici	14	8	22
Cazaci	407	200	607
Recruți de 17 ani	-	24	24

În afara de acestia tot catre anul 1859 în sat mai erau un popă și 26 suflete de alte categorii. În total de categoria cazaci în anul 1859 în satul Volontirovka erau 2363 suflete, iar toata populatia impreuna, de diferite categorii, constituia 2389 suflete².

1 – A. Zasciuc, « Voennoe obozrenie Besarabii », S.M.B. 1862, pag.154-204.

2 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.16, str.673.

Catre anul 1861 în satul Volontirovka erau de acum 349 gospodarii si aproximativ 2380 locuitori. De la începutul înfiintarii Oastei cazacesti Dunarene si pîna în anul 1844, oastea era cîrmuita de persoanele ce stateau în fruntea ei si de catre general-gubernatorul Basarabiei. Regulamentul de care se conducea oastea, deci nu cazacii din Volontirovka, era acel al Oastei cazacesti de pe Don. Însa în anul 1844 apare regulamentul Oastei cazacesti Dunarene. În paragraful 3 al regulamentului din anul 1844 se spune : « principala cîrmuire a localnica a Oastei cazacesti Dunarene se afla în stanita Volontirovka, iar cele de stanita – în stanitele respective ».²

Stanita Volontirovka a fost centrul Oastei cazacesti pîna în anul 1856 cînd cîrmuirea oastei s-a mutat în stanita nou-înfiintata Nikolaevkca-Novorosiiskaia (s. Bairamcea)

Conducerea, mai bine zis cîrmuirea Oastei cazacesti se impartea în : 1. principala si localnica. Cîrmuirea principala îi apartinea gubernatorului Basarabiei. Conducerea localnica o compuneau : 1. Atamanul oastei ; 2. Cîrmuirea oastei ; 3. Comisia judecatii militare 4. Cîrmuirea de stanita.³

1 – Spisok naselionih mest Rosiii. Besarabskaia oblast SMB – 1861, str.16

2 – MSZRM Sobranie Vtoroe Tom XIX, No. 18526, str.847

3 – Tot acolo, str. 847

Din anul 1856, cînd cîrmuirea localnica a Oastei cazacesti Dunarene s-a mutat în stanita Nikolaevka-Novorosiiskaia, în stanita Volontirovka s-a înfiintat Cîrmuirea de Stanita, care conducea cu chestiunile militare si civile. Cîrmuirea de Stanita era supusa Cîrmuirii localnice si Atamanului Oastei cazacesti Dunarene. Cîrmuirea de stanita o alcatuiau : 1. atamanul stanitei si 2. doi judecatori. Pe lînga acestia, în cîrmuirea de stanita mai intrau înca un secretar si un felcer. Atamanul stanitei si judecatorii se alegeau la adunarea generala a stanitei, dupa regulile respective. Atamanul de stanita, nou ales, daca nu avea gradul de ofiter, primea gradul de ofițer atit timp cîte era ataman, dupa aceasta el era lipsit de acest grad, la fel si judecatorii. Cîrmuirea de stanita în principal era organul executiv, dar avea voie sa înainteze cerinte si sa dee ordine. Cîrmuirii de stanita i se supuneau toti cazacii si uriadnicii, cît si celelalte categorii de oameni, care nu faceau parte din categoria cazacilor, dar traiau în stanita.

Îndatoririle membrilor Oastei cazacesti Dunarene, dar si a cazacilor din Volontirovka, erau urmatoarele : 1) întretinerea în buna ordine a drumurilor, podurilor, caselor si carutelor ; 2) Toate îndatoririle localnice cînd vor trece unitati militare pe pamîntul oastei, inclusiv încartiruirea, alimentarea

si îndeobste depunerea tuturor mijloacelor, pentru a asigura aceste unitati cu tot ce este necesar pentru deplasarea lor de mai departe. 3) Escortarea arestatilor 4) Formarea rezervelor alimentare obstesti. 5) De a da gratis caruta cu tot cu cai celor deplasati care se raporta la oaste, militarilor, membrilor politiei si altora. 6) Ducerea serviciului militar în afara oastei, adica departe de casa.

Dar în toate cele descrise mai sus, reiese ca populatia satului Volontirovka în anii 1812-1868 era multinationala, în majoritate covirsitoare o alcatuiau moldovenii. Dupa numarul locuitorilor, satul Volontirovka era unul dintre cele mai mari sate din Bugeac. Populatia satului facea parte din categoria militara si deatîta* n-a cunoscut jugul iobagiei. În comparatie cu alte sate din Basarabia, populatia satului Volontirovka era libera si se bucura de unele privilegii, caracteristice cazacilor din intreaga Rusie.

*de aceea

2.DEZVOLTAREA ECONOMICA A SATULUI VOLONTIROVKA ÎN ANII 1812-1868

Stanita Volontirovka a fost întemeiata pe terenurile No. 8 si 9, dupa planul de limitare al Bugeacului întocmit de Kornilovici în anii 1818-1828. Constructia caselor în sat probabil sa facea dupa un plan anumit, deoarece dupa asezare satul Volontirovka se deosebea radical de alte sate din Moldova. Daca în satele tipice moldovenesti, întortocheate, înguste, casele nu sînt aranjate nici într-o ordine, apoi în satul Volontirovka strazile sînt late, drepte si merg dintr-un capat în altul al satului, fiind întretaiate aproximativ la 200 metri de stradele, formînd în asa mod cartiere.

Pamîntul în jurul satului Volontirovka este roditor. În vai este fertil si nisipos, favorabil pentru legumarit. Pe locurile mai ridicate satul este de cernoziom amestecat cu nisip, în asa mod aici se poate cultiva cereale, vita de vie, copaci fructiferi.

Din materiale de constructie în imprejurime se gaseste mai ales lut si nisip. Piatra prin apropiere nu este si locuitorii satului Volontirovka o procurau din satele Russkaia Ivanovca si Faraonovka, la început destul de ieftin, 2-3 ruble pentru un satean.¹

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.13, str.536.

Var prin apropierea satului Volontirovka nu se gasea si populatia îl aducea din partile Orheiului. Lemn pentru constructie lipseste complect si locuitorii satului Volontirovka îl procurau la tîrg, de la negustorii ce veneau de prin raioanele centrale ale Basarabiei si malul Nistrului. Pamîntul ce apartinea satului Volontirovka, ca si întreg pamîntul Oastei cazacesti Dunarene, la început apartinea statului si se impartea în doua terenuri, cel de sus ori de rasarit, numit în popor « Radoi », si cel de jos ori de asfintit, numit în popor « Bacei » si a fost dat cazacilor, cînd ei pentru prima data s-au asezat pe aceste locuri.¹

Pamîntul stanitei Volontirovka apartinea întregii obsti, adica nu era în proprietate personala. Fiecarui locuitor al satului Volontirovka la început îi apartinea 15-20 desetini de pamînt. La începutul secolului al XIX, majoritatea populatiei satului Volontirovka se ocupa cu cresterea vitelor si agricultura. Mai cu seama în sat era dezvoltat vitaritul, deoarece în imprejurimile satului Volontirovka era mult pamînt liber, nepopulat, unde erau pasuni întinse. Agricultura la fel era dezvoltata însa în perioada initiala în comparatie cu vitaritul era la un

nivel mai jos.

Numarul animalelor care erau în satul Volontirovka se vede bine din tablita No.3:

Tablita No.3¹

Anii	Cai	Boi	Vaci	Oi	În vite mari cornute
1835	344	592	854	3320	1823
1836	521	754	1724	4147	3040
1837	531	769	2513	7149	2884
1838	452	808	2297	4112	3598
1839	431	777	2307	4217	3557
1840	344	878	1953	3520	3210

Analizînd aceasta tablita noi vedem ca în sat mai dezvoltat era oieritul. Din vitele de tractiune mai numeroase erau boii. Caii erau folositi mai ales în cavalerie si nu se întrebuintau la muncile agricole. Întretinerea cailor buni de cavalerie era una din datoriile membrilor Oastei cazacesti Dunarene. În perioada aceasta fiecarei gospodarii îi apartineau aproximativ 11-12 vite mari cornute. Catre începutul anilor 50 ai secolului XIX se vede o scadere a numarului

1 – Polojenie crestian i crestianskoe dvijenie b Bessarabii v 1812-1861, AN MSSR, Chisinau 1970, str.227

vitelor, aceasta se datoreste faptului ca imprejurimile satului Volontirovka au început sa fie populate, aceasta din urma a adus la micsorarea suprafetelor pasunilor. O alta cauza este ca populatia satului a început mai intens cu agricultura.

În Oastea cazaceasca Dunareana fiecare stanita avea pamînt proportional conform populatiei. Stanita Volontirovka avea cel mai mult pamînt, în comparatie cu celelalte stanite, circa 10 000 desetini¹, dar si populatia stanitei era mai numeroasa ca în celelalte stanite. Însa necatînd la aceasta între suprafata de pamînt ce apartinea stanitei si numarul locuitorilor exista o disproportie oarecare. Mai tirziu aceasta disproportie a fost lichidata, cîtiva unter-ofiteri au primit pamînt din mosia hutorului Faraonovka, iar cîteva zeci de cazaci au fost mutati în hutorul Petrovca.²

Din plantele agricole, locuitorii stanitei Volontirovka cultivau îndeosebi grîul, orzul, ovazul, papusoiul si pastaioasele. Roada capatata însa era mica. Asa de pilda roada de grîu de pe deseatina în 1840 era aproximativ 16 centnere, de secara 14 centnere, ovaz 12-14 centnere, orz

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.13, str.537.

2 – A. Zasciuc, « Voennoe obozrenie Besarabii », S.M.B. 1862, pag.154-204.

15 centnere. În anii secetosi însa era si mai mica. Aceasta se datoreste în mare masura si prelucrarii joase a pamîntului. Unealta de munca a cazacilor din sat erau plugul de fier cu un brazdar, tras de boi, boroana de lemn, treieratoare de cremene, piatra de trier* si alte unelte primitive. Catre anul 1840 în stanita Volontirovka cu agricultura se ocupau 400 gospodarii¹.

În afara de cresterea vitelor si agricultura multi cazaci din stanita Volontirovka se ocupau si cu cresterea vitei de vie si livezilor. Vita de vie si livezile au început mai cu seama sa fie cultivate pe timpul atamanului Oastei cazacesti Dunarene Stanislav Vasilesvski. El a fost acela care i-a initiat pe locuitorii satului sa se ocupe cu aceste culturi. Viile si livezile erau sadite îndeosebi în vaile Priseci, Kizil, Alau si alte locuri mai potrivite pentru aceste culturi. Unul dintre primii ce a sadit o livada a fost cazacul Nanii², valea în care a fost sadita aceasta livada se numeste si astazi « Valea lui mos Nanii ». În afara de plantatiile de vii si

1 – Polojenie crestian i crestianskoe dvijenie b Bessarabii v 1812-1861, AN MSSR, Chisinau 1970, str.225

2 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.16, str.679.

livezi, care erau pe mosia satului, multi cazaci aveau asemenea plantatiisi în afara hotarului satului, îndeosebi pe malul Nistrului, unde erau conditii mai favorabile pentru cresterea viilor si livezilor decît în stepa Bugeacului. Catre anul 1855, livezi si vii în afara hotarului satului Volontirovka aveau 22 cazaci¹ (vezi anexa N1).

Din anul 1832 stanita Volontirovka este cunoscuta în guberniile Basarabia si Novorosiisk ca loc de tîrg². Tîrgul în stanita se facea peste doua saptamini si era destul de mare. Aici se vindeau si se produceau urmatoarele : produse agricole locale, unelte agricole, tot felul de vite, lemn adus din partile centrale ale Basarabiei, var adus de prin partile Orheiului, stuf adus de pe maulul Nistrului si diferite alte obiecte si produse ale industriei casnice.

Cazacii din stanita Volontirovka se ocupau si cu comertul, deoarece dupa regulamentul Oastei cazacesti Dunarene din 1844 se spunea : « toti locuitorii de diferite categorii sociale din Oastea cazaceasca Dunareana au dreptul liber la ocupatia cu comertul si industrie, atit în interiorul Oastei cît si în afara ei »³.

1 – Polojenie crestian i crestianskoe dvijenie b Bessarabii v 1812-1861, AN MSSR, Chisinau 1970, str.474

2 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.13, str.532

3 – PSZRI, sobranie btoroe, tom XIX, No.18526, str.861

Cu regret, n-am gasit documente ce ne-ar indica ce numar de cazaci din satul Volontirovka si cine anume se ocupa cu comertul, dar ca erau de acestia îi fara doar si poate. În perioada dintre anii 1812-1868 nu gasim date care ar confirma ca în stanita Volontirovka se ocupa în ramura industriala, deoarece în perioada aceasta în stanita nu exista nici o manufactura ori fabrica cît de primitiva. Cerintele populatia stanitei Volontirovka si le îndestula din gospodaria sa naturala, ca dupa cum mentioneaza V.I.Lenin : « mestesugurile casnice alcatuiesc un atribut necesar al gospodariei naturale ».¹

Populatia satului se ocupa cu tesutul diferitelor postavuri si covoare, cu cizmaria si fieraria. În afara de aceasta, o mare parte din cerinte, cazacii din stanita Volontirovka si le îndestulau la tîrg, unde veneau negustori, mai cu seama din Akkerman si Odesa, si aduceau cele trebuincioase.

Daca vom arunca o scurta privire asupra dezvoltarii social-economice a stanitei Volontirovka si în partial si în întregime si asupra Oastei cazacesti Dunarene, în anii 1812-1868, noi vom vedea ca în comparatie cu alte sate din Basarabia, situatia sociala si economica a locuitorilor din stanita Volontirovka

1 – V.I.Lenin, Opere, vol.3, pag.322.

era relativ mai buna. Înca daca vom compara situatia sociala economica a cazacilor din Oastea cazaceasca Dunareana, cu situatia sociala si economica a cazacilor din Oastea cazaceasca de pe Don, vom vedea ca situatia sociala economica a cazacilor din Oastea cazaceasca Dunareana era mai grea. În Oastea cazaceasca de pe Don, fiecare cazac stapînea nu mai putin de 30 desetini de pamînt, pe cînd cei din Oastea cazaceasca de pe Dunare 15-20 desetini, dar unii chiar si mai putin. Cazacii de pe Don aveau mai multe vite de tractiune, mai ales cai, centre industriale, cît de cît dezvoltate, care în Oastea cazaceasca Dunareana lipseau.

Aceasta se datoreste faptului ca Oastea cazaceasca de pe Don era mai veche, mai numeroasa si avea traditii mai bogate.

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA SOCIAL-ECONOMICA A SATULUI VOLONTIROVKA ÎN ANII 1868-1917.

3.POPULATIA. CONDUCEREA ADMINISTRATIVA A SATULUI VOLONTIROVKA ÎN ANII 1868-1917.

La 3 decembrie, anul 1868, tarul Alexandru I emite un ucaz în consecinta caruia Oastea cazaceasca Dunareana, care din anul 1856 se numea de acum Oastea cazaceasca din Novorosiisk, este desfiintata iar populatia ei este trecuta, dar si populatia stanitei Volontirovka, la categoria taranilor de stat, pe baza unui regulament anumit.

Conform regulamentului despre desfiintarea Oastei cazacesti Dunarene, fiecarui stabs-ofiter si ober-ofiter, care locuia în stanita Volontirovka si care era eliberat din categoria cazacilor era trecut la dvorenimea basarabeana, dvorenii de vita la dvorenii de vita, iar dvorenii personali - la dvorenii personali. Si pe urma cu toti urmasii lor se supun legilor generale ale Imperiului rus în privinta dvorenilor. Uriadnicii si cazacii cu familiile lor primind în proprietate obstesca un lot de pamînt, trec la categoria taranilor-proprietari, se folosesc de toate drepturile si tot odata îndeplinesc toate îndatoririle acestei categorii, pe baza regu-

lamentului general despre tarani, emis de tar în anul 1861.

Daca noi stim ca în anul 1861 în stanita Volontirovka locuiau aproximativ 2380 locuitori de ambele genuri, apoi noi nu dispunem de date, care ne-ar indica numarul populatiei satului pîna în anul 1870.

În cartea lui A.N. Egunov, « Lista localitatilor din Basarabia », gasim ca în anul 1870 populati satului Volontirovka constituia 3190 locuitori, 1650 barbati si 1540 femei.¹ Catre anul 1875, dupa datele din acelasi izvor noi vedem o scadere oarecare a numarului populatiei, care atingea circa 2493 suflete, dintre care 1231 barbati si 1262 femei, care este cauza scaderii atit de mari, aproximativ 700 suflete, noi nu stim. Si aceasta necatînd la faptul ca numarul gospodariilor în sat s-a marit în acesti ani de la 472 la 557 respectiv.²

În anul 1877, preotul din satul Volontirovka A. Burianov, dupa documentele din biserica, îndeosebi pe baza actelor de nastere si casatorie, face un recensamînt, al populatiei satului, datele caruia se publica în «Chisiniovskie eparhialniie vedomosti » din anul 1877. Componenta nationala a locuitorilor satului Volontirovka, si numa-

1 – A.N. Egunov, « Pereceni naselenih mest Bessarabii », Chisiniov 1879, str.104.

2 – Tot acolo, pag.104

rul lor se vede din tablita N 4¹ :

(Tablita N 4)

Naționalitatea	Bărbați	Femei	Total
Moldoveni	1118	1126	2214
Ucraineni	287	246	533
Ruși	7	6	13
Polonezi	6	2	8
Greci	3	2	5
Țigani	44	34	78
Evrei	-	-	70
Albanezi, sîrbi, bulgari	16	2	18
Ruteni	2	-	2
Orășeni de diferite nații	73	71	144
În total în satul Volontirovka locuitori de diferite nații erau	1556	1489	3045

Din aceasta tablita reiese ca majoritatea locuitorilor satului Volon-

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.16, str.676

tirovka o constituiau moldovenii, pe locul doi dupa numar se plasau ucrainienii. Aceasta ne dovedeste inca o data ca locuitorii initiali ai satului Volontirovka au fost în majoritate moldoveni si ucrainieni, asa cum s-a mai mentionat la începutul lucrarii. Celelalte natiuni (grecii, sîrbii, polonezii), care numarau doar cîteva persoane, au nimerit în sat întîmplator mai tirziu, în acea perioada de timp cînd se facea înscrieri persoanelor în Oastea cazaceasca Dunareana. Fiind putin numerice, dupa cum vom vedea mai departe, aceste natiuni dispar din sat ori se asimileaza în întregime cu moldovenii, împrumutîndu-le limba si obiceiurile. Astazi (adica in 1971) populatia satului Volontirovka vorbeste în întregime în limba moldoveneasca si doar numele de familie al unora sau altora le mai amintesc de ce provenienta nationala sînt. Din tablita se vede ca în satul Volontirovka locuiau un numar destul de mare de tigani. Aceasta se datoreste în mare masura a faptului ca în apropierea satului a fost întemeiata o colonie de tigani, Faraonovka, care la fel intra în componenta Oastei cazacesti Dunarene si multi dintre ei se mutau cu traiul în alte sate din imprejurimi printre care si în satul Volontirovka. Numarul mare de evrei si

oraseni, ce locuiau în perioada aceasta de timp satul Volontirovka, la un loc peste 200 suflete, se datoreste faptului ca satul Volontirovka era unul dintre cele mai mari sate din Bugeac, aici se facea tîrg, ceea ce dadea posibilitatea ca ei sa se ocupe cu comertul, care era ocupatia lor principala.

Din acelasi izvor noi vedem componenta sociala a satului Volontirovka, catre anul 1877, din Tablita N 5 :

(Tablita N 5)

Categoria socială	Bărbați	Femei	Total
Duhovnici	23	13	36
Militari (lăsați la vatră)	625	634	1259
Țărani proprietari	805	791	1596
Cinovnici	2	1	3
Meșceni (mic-burgezi)	80	71	151

Din aceasta tablita se vede ca majoritatea covirsitoare a populatiei o alcatuiau locuitorii de categoria fostilor cazaci, care acum devenisera tarani-proprietari de stat. În anul 1891, dupa datele publicate în cartea « Pereceni naselenih mest Akermanskogo uezda », noi vedem ca satului

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 18772, No.16, str.676

Volontirovka îi apartin 9828 desetini de pamînt si ca are o populatie de 4196 locuitori cu 814 gospodarii.¹ În cartea lui L.S. Berg « Populatia Basarabiei » gasim tablita locuitorilor de voloste cu numarul respectiv de locuitori. Aceasta tablita a fost alcatuita de catre (Butovici) catre anul 1907. Din aceasta tablita noi vedem ca volostea Volontirovka numara în anul 1907 : 2600 moldoveni, 2600 ucrainieni si 500 evrei.²

Daca vom lua în consideratie ca în volostea Volontirovka satisorul* Suiunduc si catunele Novaia Odesa, Ergaciov si Burduga populatia carora impreuna nu trecea de circa 600 locuitori, în majoritate ucrainieni, apoi populatia satului Volontirovka numara catre anul 1904 circa 5000 locuitori. Evreii din volostea Volontirovka locuiau aproape toti în satul Volontirovka ; aici ei puteau sa se ocupe cu comertul, ocupatia lor principala. Ei aveau în sat chiar si o sinagoga (biserica evreiasca), ramasitele careia se mai pastreaza si astazi (adica in 1971). În anul 1910 în satul Volontirovka erau de acum 999 gospodarii si 5167 locuitori, carora le apartineau

1 - « Pereceni naselenih mest Akermanskogo uezda », Bessarabskie gubernialnii vedomosti, 1839 g., N 90

2 - L.S.Berg, « Naselenie Bessarabii », S.M.B. 1923, ciasti II, str.17.

*satucul

9827 desetini de pamînt obstesc si 2651 desetini de pamînt propriu¹.

Nu dispunem de izvoare care ne-ar indica numarul precis al locuitorilor satului Volontirovka catre anul 1917, dar cercetînd diferite izvoare contrapunîndu-le si comparîndu-le, putem spune cu aproximatie ca catre acest an populatia satului Volontirovka nu depasea circa 8000 locuitori. Dupa numarul populatiei satul Volontirovka continua sa ramîna ca si mai înainte unul dintre cele mai mare din Bugeac si chiar din Basarabia.

În paragraful 8 al regulamentului cu prevedere la desfiintarea Oastei cazacesti Dunarene se spune : « uriadnicii si cazacii Oastei cazacesti Dunarene si urmasii lor sînt supusi la toate datoriile si prestatiile atît din partea statului, cît si din partea puterii locale, egale cu cele a taranilor din gubernia Basarabia. »²

Asadar, în urma reformei din anul 1868 populatia satului Volontirovka a fost nivelata în drepturi si îndatoriri, cu celelalte categorii de tarani din Basarabia, care se conduceau dupa « Regulamentul general

1 – Bessarabskii calendar ejegodnik – Kisiniov 1910, pod redaktii Lemperta i N.K. Mogirianskogo, str.239

2 – T.G.A. MSSR, fond 2, opis 1, d.8078, l.5

despre tarani », emis de tar la 19 februarie, anul 1861.

Numai o parte mica a populatiei din satul Volontirovka a fost eliberata de a plati prestatii. Acestia erau cazacii lasati la vatra si care erau socotiti dupa lista în rezerva, dupa virsta înaintata, deoarece în paragraful 8 al acestui regulament se spune : « cazacii lasati la vatra si care sînt socotiti, dupa lista, în rezerva, datorita virstei înaintate, macar ca au facut serviciul militar mai putin de 2/3 din întreg termenul serviciului sînt scutiti personal de la îndatoriri. »¹

Dupa reforma din anul 1868, cînd a fost desfiintata Oastea cazaceasca din Novorosiisk, au fost lichidate si organele de conducere care erau în oaste : Cîrmuirea centrala a oastei, Cîrmuirea de stanita, Adunarea Generala de stanita, si Judecatoria Militara. Din acest an, populatia satului Volontirovka trece la formele de conducere civila, conform regulamentului desfiintarii Oastei cazacesti din Novorosiisk, în paragraful 4 se spune : « în componenta si cîrmuirea sociala, membrii oastei trec la formele civile de conducere, conform Regulamentului General despre Tarani, emis la 19 februarie 1861 »². Dupa aceasta satul Volontirovka devine centru de voloste.

1 – TGAMSSR, fond 2, opis 1, d.8078, l.5

2 – Tot acolo, l.5

Catre anul 1917 în satul Volontirovka erau în afara de cîrmuirea de Voloste : judecatorie rurala de ocol, post si sectie de jandarmerie, telefon, telegraf, oficiu postal, spital de stat, agent veterinar, agent veterinar, s.a .¹

Asadar, în urma reformei din anul 1868, cînd Oastea cazaceasca din Novorosiisk a fost lichidata, populatia satului Volontirovka a fost lipsita de privilegiile cazacesti si nivelata în drepturi si îndatoriri cu celelalte categorii de tarani din Basarabia. Satul Volontirovka si pîna în anul 1917, ca si mai înainte, continua sa fie un sat multinational unde majoritatea covîrsitoare a populatiei o formau moldovenii. Din punct de vedere social majoritatea populatiei o formau taranii proprietari. Dupa numarul locuitorilor, catre anul 1917, satul Volontirovka era unul dintre cele mai mari sate nu numai în Bugeac, dar chiar si din întreaga Basarabie.

1 - « Pereceni naselenih mest Bessarabskoi gubernii. Akermanskii uezd. Bessarabskie gubernatorialnie vedomosti, 1839 g., N 90

§2. REFORMA DIN ANUL 1868 SI DEZVOLTAREA ECONOMICA A SATULUI VOLONTIROVKA PÎNA ÎN ANUL 1917

Reforma din anul 1868, adica desfiintarea Oastei cazacesti Dunarene, a coincis aproximativ cu extinderea reformei taranesti din 1861 asupra Basarabiei. V.I.Lenin spunea : « cauza principala a reformei taranesti a fost puterea dezvoltarii economice, care atrage Rusia pe calea dezvoltarii capitalismului ».¹ Dar mai stim ca Basarabia a fost una dintre primele gubernii din Rusia unde au început sa se dezvolte relatiile capitaliste, mai cu seama agricultura.

Catre anul 1868, anul reformei, populatia satului Volontirovka stapînea 10613 desetine de pamînt.² Acest pamînt în urma reformei din anul 1868, pe baza regulamentului despre desfiintarea Oastei cazacesti din Novorossisk, aparut în acelasi an, trebuia impartit în felul urmator :

« Fiecare stabs-ofiter si ober ofiter din stanita Volontirovka, la fel vaduvile si orfanii lor, indiferent de gen, isi lasa în proprietate privata lotul de lînga casa, cu toate constructiile ce se afla pe el, cu dreptul de a-si adapa vitele la adapatoarea comuna obsteasca si

1 – V.I. Lenin – Opere, vol.17, pagina 107

2 – Zapisi Bessarabskogo statisticeskogo komiteta, 1867, T.II, str.102

la suprafata de pasune necesara pentru a-si întretine vitele. Pe lînga toate acestea, din suprafata de pamînt care apartinea stanitei Volontirovka, se dadea în proprietate privata pe veci si prin mostenire : 1) stabs-ofiterilor cîte 300 desetini de pamînt ; 2) ober-ofiterilor cîte 150 desetini de pamînt ; unter-ofiterilor cîte 75 desetini de pamînt ; 4) vaduvilor fara copii 1/3 din suprafata de pamînt ce le-ar fi revenit corespunzator sotilor lor. 5) orfanilor, cîti n-ar fi fost ei, si mamelor cu copii, dupa aceea masura pe care ar fi primit-o corespunzator tatii ori sotii lor.

Spre deosebire de cinurile* înalte, fiecare uriadnic si cazac din satul Volontirovka, pe baza acestui regulament avea voie sa-si lase în proprietate privata numai lotul de pe lînga casa, cu constructiile ce erau pe el, cu dreptul la adapatoarea obsteasca si suprafata de pasune necesara pentru întretinerea vitelor. Pamînt din mosia satului, în proprietatea privata, uriadnicii si cazacii nu primeau. Tot de aceste drepturi se bucurau vaduvile si orfanii, atit a uriadnicilor cît si a cazacilor.

Restul de pamînt, în afara de cele enumerate mai sus, era prefacut si ramînea în proprietatea obsteasca a tuturor uriadnicilor, cazacilor, vaduvelor si orfanilor lor, care intrau în componenta obstii, folosirea caruia se facea dupa regulile

*gradele

« Regulamentului general despre tarani », emis în anul 1861 »¹.

Limitarea pamîntului, pe baza acestui regulament, trebuia sa fie înfaptuita de catre Comisia Temporara de Limitare, care trebuia sa fie formata din ordinul general-gubernatorului Basarabiei. Comisia Temporara de Limitare, sub presedintia unui stabs-ofiter, era compusa din : un membru din partea Cîrmuirii Regionale Basarabene, un membru din partea Cîrmuirii Oastei si doi deputati de la stanita respectiva, la care se facea masurarea si limitarea pamîntului. Comisia Temporara de Limitare era datoare sa respecte la limitarea pamîntului paragrafele 9, 10 si 13 a regulemantului, cu privire la impartirea pamînturilor dupa cinuri si sa tina cont de urmatoarele cerinte :

a) ca loturile ofiterilor sa fie masurate si date acolo, unde se aflau mai înainte, cu alte cuvinte ofiterii nu trebuiau sa primeasca pamînt în alt loc, cu exceptia cînd în stanita data nu ajungea pamînt si ofiterii trebuiau sa primeasca pamînt din contul acelor stanite unde populatia era mai putina, în comparatie cu suprafata de pamînt ce apartinea stanitei ;

b) dupa ce din suprafata de pamînt din stanita data, unde au fost masurate si date loturile ofiterilor, carora

1 – TGA MSSR, fond 134, opis 3, d.279, l.5 ob.

nu le ajungea pamînt în stanita lor, restul de pamînt sa fie trecut în proprietate obsteasca, a tuturor uriadnicilor, cazacilor, vaduvilor si orfanilor lor, care intrau în obste.

Comisia Temporara de Limitare, dupa ce va primi date privitoare la calitatea si suprafata de pamînt ce urma sa fie dat cinurilor înalte în proprietate privata vesnica trebuie sa se tina de urmatoarele principii ca :

a) fiecare lot sa contina un numar anumit de desetini de pamînt calitativ, aratînd numarul celorlalte desetini, numai pentru a fi socotite.

b) fiecare lot sa contina, dupa posibilitate, diferite bunuri (pamîntul sa fie bun, sa fie apa în apropiere, sa contina si pasune, s.a.).

c) în caz, daca nu e posibil ca lotul sa contina toate bunurile de masurat pamîntul în asa mod ca între loturi sa fie trecere la apa, în acel loc unde va fi nevoie, lata de 3 sanjeni ;

d) toate drumurile, atit cele postale cît si cele mari, primele avînd 60 sajeni, cele din urma 30 sajeni, care trec prin loturile masurate, suprafata lor sa fie scoasa din suprafata lotului dat.

În afara de aceasta, Comisia Temporara de Limitare trebuia sa faca planul tuturor loturilor de pe lînga case, a pamîntului dat obstimei si pamîntului dat bisericilor, în toate

stanitele fostei Oaste cazacesti din Novosibirsk.

Asadar, în urma reformei din anul 1868, pamîntul ce apartinea satului Volontirovka, în majoritate a ramas în proprietate obstaasca, cu exceptia pamîntului dat în proprietate privata vesnica cinurilor înalte si cele 100 de desetini, date bisericii. Care era suprafata obsteasca si cea data în proprietate vesnica, nu dispun de date, însa socotind dupa numarul cinurilor înalte care locuiau în satul Volontirovka si înmultind la suprafetele loturilor vom vedea din aproximativ 11 mii desetini de pamînt, cît avea satul Volontirovka, în proprietate privata, dupa reforma, erau undeva circa 3 mii desetini de pamînt.

Daca în primele decenii a fiintarii satului Volontirovka, populatia se ocupa îndeosebi cu cresterea vitelor, datorita conditiilor prielnice enumerate în capitolul 2 al lucrarii de fata, apoi în jumatatea a doua a secolului XIX, locuitorii satului Volontirovka cultiva în temei cerealele : grîul de toamna, grîul de primavara, arnautul, orz, ovaz, secara si papusoiul. Locuitorii cultivau deasemenea si plantele tehnice : floarea-soarelui, fasole, bobul, mazarea. În ceea ce priveste legumele, apoi în

principal ele se cresteau pe lînga casa.

Populatia satului Volontirovka se ocupa cu agricultura destul de intens, dar cu toate acestea roada de pe desetina era joasa, cauza fiind prelucrarea proasta a pamîntului, uneltele de munca putin productive si conditiile aspre a stepei Bugeacului, îndeosebi secetele, care bîntuia aici aproape la fiecare 5 ani.

Roade mai înalte capatau aceia care isi dezvoltau gospodaria pe un picior mai mare, datorita faptului ca aveau pamînt mai mult si mai bun, vite mai multe, acestea din urma dadeau posibilitatea ca pamîntul sa fie prelucrat mai bine, acestia erau îndeosebi marii proprietari de pamînt, fostii ofiteri, care aveau de la 150 pîna la 300 desetini de pamînt. Multi locuitori a satului Volontirovka, daca aveau bani, arendau cîteva desetini de pamînt, de la consatenii lor care aveau mai mult pamînt. Pretul unei desetini de pamînt arendate era de la 50 copeici pîna la 2 ruble. Se mai practica în sat si prelucrarea pamîntului « în jumatate ». În ce consta aceasta metoda ? Daca un locuitor al

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 1877 g., No.16, str.679

2 - Tot acolo, pag.679

satului, din diferite cauze, nu era în stare sa-si prelucreze, atunci el dadea o parte din pamînt unui consatean, care îl prelucra. Roada capatata era impartita în doua jumatati egale, una o primea stapinul pamîntului, iar alta arendasul, fiindca el a prelucrat acest pamînt.

Multi gospodari din satul Volontirovka, mai ales cei bogati, pentru a prelucra pamîntul, înaimeau cîtiva lucratori. Înaimitii erau mai cu seama tigani din satul mejies* Faraonovka.

Aceste fapte ne aduc la cunostinta ca în Basarabia, mai repede ca în alte regiuni ale Rusiei, în agricultura patrund relatiile de productie capitaliste, deoarece notiunile « arenda », munca « înaimita », sînt proprii formatiei capitaliste, dar mai le vedem aparute în satul Volontirovka de acum în anii 70-80 ai secolului XIX. Arendînd pamînt si folosind munca înaimita, totodata avînd pamînt aproape destul, populatia satului Volontirovka în anii roditori stapînea roade bogate, facîndu-si rezerve pe 3-4 ani¹. Gospodarii mai bogate chiar transportau pîna la Akkerman si Odesa, unde o vindeau pe piata.

Noi stim ca în perioada aceia agricultura se dezvolta în strînsa lega-

1 - Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 1877 g., No.16, str.679

*învecinat

tura cu vitaritul, în alt mod nici nu era chip, deoarece în perioada aceasta forta principala de productie erau vitele. Vitaritul în satul Volontirovka, în perioada data de timp, era destul de dezvoltat, însa acum, el se afla pe planul doi, fata de prima perioada. Erau ce-i drept în sat cîteva zeci de gospodarii care aveau cîte 2-3 perechi de boi, 2-3 perechi de cai, cîteva vaci si de la 10-100 oi.[1] Dar numarul vitelor din aceste gospodarii de abia alcatuiau doua treimi din numarul total al vitelor din sat. Anii neroditori si secetosi adesea aduceau la aceea ca piereau multe vite. Caderea numarului vitelor adesea era cauzata de multe boli, îndeosebi de ciuma. Asa de pilda în anul 1872 în urma epidemiei de ciuma care a început odata cu începerea verii, aproape în fiecare gospodarie a nimicit un numar mare de vite, ce ajungea circa de la 5% la 7% din tot numarul de vite. Judecînd dupa datele trimise de cîrmuirea locala catre cîrmuirea de gubernie în sat, au pierit circa 700 vite. Presupunînd pretul fiecarei bucati a cîte 20 ruble, capatam o cifra destul de mare : 14 000 ruble, care aproximativ ne da închipuire despre paguba suferita de locuito-

[1] Chisiniovskie eparhialniie vedomosti, 1877 g, No.16, str.678

rii satului Volontirovka, în urma epidemiei de ciuma în animale1, în anul 1873, asupra stepei Bugeacului, si mai ales asupra vaii Sarata, unde era asezat satul Volontirovka, s-a abatut o seceta mare. Populatia satului Volontirovka n-a strîns nici fîn, nici cereale, în asa mod au fost lipsiti si de paie, aceasta a adus la aceea ca numarul vitelor în sat scade si mai mult. Aceasta deviere a numarului vitelor se vede bine din talita nr. 61. Din tablita noi vedem, ca numarul gospodariilor în satul Volntirovka, în anii 1870-1875 s-a marit aproximativ cu 100 gospodarii, pe cînd numarul vitelor în total s-a micsorat cu aproximativ 100 capete. Daca în anii 1938-1840 fiecarei gospodarii îi revenea 11-12 capete de vite, apoi în anii 1870-1875 fiecarei gospodarii îi revin 4-5 capete de vite, deci de 2 ori mai putin.

1 - Pereceni naseilonnih mest Bessarabii, Pod red. Egonova, Chisiniov, 1878, str. 208

Daca în prima perioada putini locuitori ai satului Volontirovka se ocupa cu cresterea vitei de vie si livezilor, apoi în perioada dintre anii 1868-1971, în sat erau multi gospodari care aveau multe livezi si vii bune. Cele mai bune gradini si livezi continuau sa fie sadite si sa creasca în « Valea Prisecilor », în partea de nord a satului. Aici vii bune aveau A. Dianu, G. Palii, Ia. Bragarenko, A. Iladi. În partea de jos a satului Volontirovka, vie mare si livada avea G. Sandu, în partea de vest la fel vie si livada avea A. Ursu. De fapt în perioada aceasta, aproape fiecare gospodarie avea vie, numai ca în proportii mai mici în comparatie cu cei enumerati mai sus, de la 0.35 pîna la 1.35 – 2 desetini. Sorturile de poama cultivate de catre gospodarii din satul Volontirovka erau în temei hibride. La unii însa, ca de pilda, I. Bragarenko si A. Ursu, în vii se gaseau si sorturi europene. În livezi cresteau mai cu seama caise, nuci, perji*, prasazi**, visini, s.a.m.d.

Dezvoltarea mestesugurilor în satul Volontirovka în anii 1868-1917 capata o amploare mai mare fata de prima perioada. Multi dintre locuitorii satului se ocupau cu cizmaria, tîmplaria, fieraria, tesutul. Mesterii din sat nu produceau însa vase din lut si nu

*prune

**peri

cunosteau arta confectionarii vaselor din lemn. Cu cizmaria, fieraria si muzica se ocupau îndeosebi tiganii.

Daca toate aceste ateliere primitive noi le vedem la începutul perioadei, apoi catre anul 1817 conform datelor din « Dictionarul statistic al Basarabiei » noi vedem ca în satul Volontirovka se afla : Cooperativa de comert oraseneasca Volontirovka, Moara de aburi, sase mori de vînt, fabrica de ulei, fabrica de postav si o fabrica de sapun¹.

Apariția acestor întreprinderi industriale în satul Volontirovka ne dovedesc că relațiile capitaliste la începutul secolului XX, pătrund de-a binelea în satul basarabean. În afară de ocupațiile enumerate populația satului Volontirovka se mai ocupa cu comerțul. Cu comerțul în majoritate se ocupa populația de origine evreiască, care în anul 1877 număra 70 de suflete[2] și orășenii veniți în sat.

Din jurnalul controlului starii civile sanitare a punctelor de comerț din satul Volontirovka din anul 1884 vedem că în sat erau:

a) 10 băcănii, circuitul mărfurilor a fiecăreia în mediu pe an constituia de la 1000 pînă la 13 000 ruble, iar veni-

1 Dictionarul statistic al Basarabiei, Chisinau 1923, pag.202

2 Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1872, 6, п. 676.

tul constituia de la 200 ruble, pînă la 800-1000 ruble pe an;

b) 15 beciuri de vin, circuitul de mărfuri în medie pe an al fiecărui beci constituia 300-400 ruble, iar venitul constituia de la 50 r. pînă la 100 ruble pe an;

c) 2 мануфактурные лавки (două magazine mici cu produse meșteșugărești), cu circuitul de mărfuri, de 2000 ruble și respectiv 5000 ruble și venitul de mărfuri 200 ruble și 500 ruble respectiv;

d) Două magazine de băuturi spirtoase (care vindeau cu ridicata sau en-grose), cu circuitul de mărfuri fiecare 30000 ruble și venitul 3000 ruble pe an;

e) 3 cîrciume, suma circuitului de mărfuri, în medie, constituia 1200-1600 ruble și venitul în medie, al fiecăruia era de 250-300 ruble pe an¹.

În afară de acestea în sat mai erau: o brutărie, o ceainărie și o farmacie².

După cum am menționat mai sus, majoritatea acestor puncte de comerț aparțineau evreilor, care locuiau în satul Volontirovka. Însă în afară de ei erau și cîțiva țărani din sat, care se ocupau cu comerțul, mai cu saama aveau vin pentru vînzare, ca: A.I.Obuhovschii I.G.Moiseev, F.G.Ghincul, T.P.Zinoviev[3]. Multe puncte de comerț din satul Volontirovka aparțineau negustorilor din Akkerman, Bender și Odesa⁴.

Mărfurile ce se vindeau la aces-

1 ЦГА МССР, фонд 134, опись 3, д. 428, л. 2-22

2 Ibidem, p. 2-22.

3 Ibidem, p. 2-22.

4 Ibidem, p. 2-22.

te puncte de comerț erau aduse în majoritate din Akkerman și Odesa. Proprietarii beciurilor de vin cumpărau strugurii din sat, de la țărani. Dacă toate aceste noi le vedem în anul 1884, apoi către deceniul doi al secolului XX în satul Volontirovka erau 25 de cîrciumi, apar cooperative de consum, un șir de dughene mari și mici, care au adus la aceea că către anul 1917 comerțul în satul Volontirovka să fie destul de dezvoltat.

În perioada anilor 1868-1917 un rol important în viața economică a satului Volontirovka, continuă să-l joace tîrgul, care se făcea săptămînal – în zi de joi și iarmoacele care se organizau de la 15 septembrie pînă la 1 octombrie. Obiectele de tîrguială, atît la tîrg, cît și la iarmaroc erau: produsele agricole, caii, vitele de tracțiune, vitele mari cornute, oile, porcii, uneltele agricole, mărfurile meșteșugărești, veselă, îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte de producție casnică, obicte confecționate din lemn și din lut ars, produse din piele, vinul și multe altele. Mulți locuitori din satul Volontirovka, mai ales în perioada cînd se terminau lucrările agricole, toamna și iarna

plecau cu căruțele lor în cărăușie¹. Alții plecau în centrul Basarabiei și pe malul Nistrului , de unde aduceau și vindeau la tîrg lemn și stuf, care în stepa Bugeacului lipseau și erau foarte căutate. În așa mod mulți locuitori ai satului Volontirovka, la venitul de la ocupația principală, mai adăugau și venituri secundare, deoarece primul nu le ajungea să-și îndestuleze cerințele.

Așadar, necătînd la toate acele ajunsuri în dezvoltarea economică a satului Volontirovka, enumerate mai sus și cu toate că în sat, în urma reformei din 1868, nu au fost mari proprietari de pămînt și majoritatea pămîntului era în proprietate obștească, situația în genere a țăranilor din sat era destul de dificilă însă în comparație cu situația economică a altor sate din Basarabia era totuși mai bună într-o măsură cît de mică.

[1] Ce înseamnă cărăușie? De pildă: un negustor, neavînd propria căruță, înăimea pe un țăran cu caii și căruța și pleca împreună cu el la Akkerman sau Odesa, de unde aduna mărfuri și pentru aceasta plătea țăranului o sumă de bani.

CAPITOLUL IV

Dezvoltarea învățămîntului în satul Volontirovka în anii 1812-1917. Monumentele și locurile istorice din sat.

§ 1. Dezvoltarea învățămîntului în satul Volontirovka în anii 1812-1917

În anii 1847-48, ofițerul A. Zașciuk, fiind însărcinat de Cartierul General al armatei ruse de a face o descriere militară guberniei Basarabia descrie în felul următor situația învățămîntului din oastea căzăcească dunăreană ,,învățămîntul în oaste de la începutul înființării ei, se află într-o situație deplorabilă. În cele trei școli primare din stanițele Volontirovka, Akmanghit și Starokazacie, se predă numai teologia, limba rusă și cele patru operații începătoare ale aritmeticii^,,1.

Prima școală în satul Volontirovka a fost deschisă abia în anul 1846. Această școală a fost deschisă pe baza Regulamentului despre oastea căzăcească dunăreană, ieșit în anul 1844, în consecința căruia se spunea despre școlile din oaste: ,,pentru a da copiilor ofițerilor și cazacilor învățătura necesară, pentru a putea face serviciul militar, este convenabil de a deschide 3 stanițe, care au o populație mai mare – Volontirovka, Akkerman și Starokazacie, școli prima-

[1] А. Защук, Военное описание Бессарабской области, Спб, 1862, с. 154-204.

re bisericești de cîte o clasă.,,¹

Școala deschisă în stanița Volontirovka era finanțată din fondurile comunității din Volontirovka, deoarece în § 240 și § 247 a regulamentului oastei căzăcești dunărene se spune: ,,școlile se întrețin pe baza mijloacelor obștești a staniței ori cătunului, unde respectiv a fost deschisă,,².

În școală erau admiși copiii cazacilor și ofițerilor, băieți cu vîrsta de la 8 ani și fete de la 11 ani. De la persoanele, copiii cărora învățau în această școală nu se cerea nici un fel de plată, iar de la copii nici un fel de cunoștințe cînd începeau să învețe³.

În școală erau învățate următoarele discipline: teologia, limba rusă, cele patru operații începătoare ale aritmeticii și arta militară, utilă pentru serviciul militar de cazac, gimnastica și tragerea la țintă, iar perioada de învățămînt era de la sfîrșitul lucrărilor agricole și pînă în primăvara viitoare, cînd începea lucrul pe cîmp, în așa fel încît perioada să dureze nu mai puțin de șapte luni⁴.

Dar învățătura copiilor se făcea su-

1 А. Защук, Военное описание Бессарабской области, Спб, 1862, с. 154-204.

2 Ibidem, p. 154-204

3 Ibidem, p. 154-204

4 Ibidem, p. 154-204

perficial, cea mai mare atenție i se acorda teologiei și se făcea în perioada dintre lucrările agricole, deoarece cazacii din staniță nu și-ar fi dat copiii la școală, pentru că erau trimiși la lucrările agricole.

În asemenea școală copiii ofițerilor din stanița Volontirovka nu aveau posibilitatea să obțină cunoștințe temeinice pentru a-și continua învățătura. Datorită acestui fapt ofițerii trebuiau să-și dea copiii la școlile superioare particulare, dar mulți dintre ei nu dispuneau de mijloace financiare. În urma cerințelor conducerii centrale a oastei în corpusurile de cadeți din Moscova erau rezervate în fiecare an șase locuri pentru copiii ofițerilor din Oastea căzăcească Dunăreană, care erau întreținuți din mijloacele financiare ale oastei.

Mai tîrziu pentru copiii ofițerilor și cazacilor înstăriți, care doreau să-și continue studiile a fost deschisă la Akkerman o școală militară, care a ușurat într-o oarecare măsură situația. Necătînd la faptul că în școala primară bisericească de o singură clasă pentru învățătură nu se cerea plată în momentul începerii studiilor și nici nu erau testați copiii la începutul învățămîntului, puțini

copii frecventau școala, deoarece de mici ei erau folosiți la muncile agricole, sau alte munci. Cu regret nu dispunem de documente care ne-ar indica la numărul elevilor din această școală. Dar către anul 1861, credem că această școală nu satisfăcea cerințele și în același ani în stanița Volontirovka de o singură clasă. Această școală, după cum se vede din Lista școlilor din gubernia Basarabia, era transferată ditr-o clădire socială a comunității, era întreținută de mijloacele obștești a staniței, în valoare de 436 ruble pe an și avea angajați doi învățători permanenti¹.

Către luna ianuarie a anului 1869 în această școală învățau 56 elevi, care se împărțeau în funcție de categoria socială după cum urmează:

a) Fii de dvoreni și funcționari - 4

b) Fiii orășenilor – 3

c) Fii de cazaci – 49.

Toți elevii erau de sex masculin2. Disciplinele de predare în această școală erau aceleași ca și în prima școală. În anul 1896, școala parohială bisericească înființată în anul 1846 a fost transformată în școală de două clase și pusă sub jurisdicția Ministerului Învățămîntului Public. Școala se afla într-o clădire proprie, zidită din piatră. În anul 1900 numărul ele-

[1] ЦГА МССР, фонд 152, опись 1, д. 173, л. 94-95

2 Ibidem, 94-95

vilor a ajuns la 173 de persoane, dintre care 141 învățau în clasa I, iar 32 de elevi în clasa II și care după categoria socială se împărțeau în felul următor:

a) Copii de dvoreni și funcționari – 7 persoane

b) Copii de preoți - 6 persoane

c) Copii de orășeni - 32 persoane

d) Copii de țărani 128 persoane1.

Analizînd aceste date statistice, observăm că a crescut simțitor numărul elevilor cu origine țărănească, în comparație cu anul 1869, de cca 2,5 ori.

Pe lîngă această școală era și o bibliotecă, care avea cca 800 de cărți (manuale, literatură didactică suplimentară și alte broșuri)².

În afară de aceste școli, în această perioadă, în satul Volontirovka mai ființa și o școală bisericească de o singură clasă, în care în anul 1912 învățau 60 de eleve, dintre care în prima despărțitură erau 26 persoane, în a doua 20 de persoane și în a treia 14 persoane3.

După naționalitate era următoarea situație:

a) eleve moldovence – 54 persoane

b) rusoaice – 4 persone

c) evreice – 2 persoane

În acest an școala a fost

[1] ЦГА МССР, фонд 500, опись 1, д. 16, л. 95

2 Ibidem, л. 95

3 Ibidem, л. 95, д. 35, л. 1

absolvită de 5 eleve¹.

Către anul 1917, în școala superioară primară din satul Volontirovka învățau 120 elevi, dintre care 85 erau din sat, iar restul străini². Cei din sat achitau taxa de 6 ruble, iar străinii de 10 ruble pe an³. În acest an au absolvit școla 22 de elevi[4].

În anul 1917 în școala bisericească primară de o singură clasă cu trei despărțituri (=sectii) învățau 122 elevi și au absolvit 31 elevi.

Este regretabil că nu dispunem de date referitoare la numărul elevilor care învățau în școala primară orășenească de patru clase, care era situată în această perioadă în satul Volontirovka.

Așadar, dacă la începutul secolului XIX în satul Volontirovka nu exista nici o școală, iar către anii 40 exista numai o școală mică bisericească, apoi către anul 1917 în sat erau 3 școli, cu un contingent destul de mare de elevi. Deci, în comparație cu alte sate din Basarabia, în care nu era nici o școală, învățămîntul în satul Volontirovka era destul de dezvoltat. Însă necătînd la toate aceste ajunsuri, mulți locuitori ai satului erau necărturari.

[1] ЦГА МССР, фонд 500, опись 1, д. 35, л. 1

2 Ibidem, л. 3-4

3 Ibidem, д. 33, л.1

4 Ibidem, д. 31, л.5-7

§ 2. Monumente vechi din satul Volontirovka

Dintre monumentele vechi sau locuri istorice, destul de puține atestate în acest sat, patru dintre ele merită a fi descrise: biserica, Stîlpul lui Bacei, Rîpa lui Tobultoc și cimitirele.

Un monument de arhitectură, care decoreează satul Volontirovka este biserica, a cărei istorie merită a fi elucidată pe scurt, ori trecutul ei se suprapune pe istoria satului și chiar a Oștii căzăcești Dunărene.

Biserica a fost construită din piatră în anul 1860, după proiectul elaborat de arhitectul Șașin. Din punct de vedere arhitectural biserica este construită în stil rusesc. Biserica are două turnuri, unul mai înalt, care are cca 35 m, în care se află și clopotnița, iar altul mai mic, de care este agățat policandrul.

Biserica a fost zugrăvită în stilul școlii italiano-bizantine de pictorul Ponomarenco din Odesa.

Iconostasul din biserică este de lemn și a fost lucrat concomitent cu zidirea bisericii. Ușile împărătești și cei șase stîlpi care sprijină iconosta-

sul sunt încrustați în stil gotic. Ușile altarului sunt încrustate în formă de frunze și sunt aurite. Iconostasul este vopsit cu ulei, pe care este suprapus un strat de lac.

Dintre obiectele ce erau în biserică sunt:

a) două cărți bisericești vechi. Prima a fost editată în anul 1805 la Moscova, iar alta editată în anul1806 la Sibiu (în Transilvania) în dialectul moldovenesc. În prezent aceste cărți nu se mai întîlnesc în biserică.

b) Drapelele regimentelor nr. 1 și 2, a fostei oaste căzăcești dunărene și gramota dată de țarul Alexandru îi aceeași oaste în anul 1855. În paragraful 16 a regulamentului despre desființarea oastei căzăcești din Novorosiisk se spune: ,,cele două drapele și gramota dăruită de țar oastei căzăcești din Novorosiisk după desființarea oastei să fie date în biserica din stanița Volontirovka pentru a fi păstrate veșnic,,¹. Aceste două drapele și gramota au fost date bisericii din satul Volontirovka pentru păstrare veșnică în anul 1869 în urma desființării definitive a oastei căzăcești din Novorosiisk.

Cu regret, astăzi aceste două drapele și gramote nu mai sunt în biserică și nici în sat,

[1] ЦГА МССР, фонд 2, опись 1, д. 8078, л. 4

au dispărut fără urmă, nu se știe unde și în cazul în care ar fi găsite să fie aduse în sat, pentru că ele ar putea fi obiecte de valoare pentru viitorul muzeu al satului.

Biserica este construită în centrul satului Volontirovka, în vale și astfel își pierde din această cauza din somptuozitatea ei. În prezent biserica se află într-o stare bună și poate servi drept dovadă a prezenței elementelor arhitecturale rusești în Basarabia din secolul XIX.

În afara satului Volontirovka la cca 3 km depărtare, în partea de sud a asatului pe coasta stîngă a dealului Săratelor, puțin mai sus de drumul care duce spre satul Faraonovca se află un monument ce prezintă un interes mare, mai ales din punct de vedere istoric. Din inscripțiile funerare de pe acest stîlp aflăm că aici au fost înmormîntate două surori rusoaice și poartă denumirea de Stîlpul lui Bacei. Acest monument reprezintă un stîlp de marmură, de formă

dreptunghiulară, care are 3 arșini în înălțime și 1,5 arșini în lățime, cu inscripția Aici dorm pe veci fiicele căpitanului Batei, Alexandra și Elizaveta, anul 1826 și 1829, luna august, data 8 și 3. Această inscripție este scrisă în limba rusă.

În sat, însă circulă legenda potrivit căreia pe aceste locuri, încă înaintea așezării cu traiul a cazacilor, a trăit un bogat căpitan rus, pe la anul 1812, pe nume Bacei, care se ocupa cu creșterea vitelor și care cică și-a îngropat sub acest stîlp două fiice. Este posibil ca Batei și Bacei să fie aceeași persoană, un lucru însă este clar, că ambii sunt ruși, sunt căpitani și că au trăit pe la începutul secolului XIX.

Aceasta încă o dată dovedește că Bugeacul a fost colonizat în temei de către ruși și ucraineni după anul 1812, printre care erau mulți militari lăsați la vatră în urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812 și pacea de la București, cînd Basarabia a fost alipită la Rusia.

În partea de sud-est a satului Volontirovka, la o depărtare de cca 5 km se află o rîpă, care în popor se numește Rîpa lui Tobultoc. Această denumire este legată probabil

de numele haiducului moldovan Toader Tobultoc.

Este cunoscut faptul că după ce evadase din închisoare, în anul 1833, Tobultoc acționează mai ales în stepa Bugeacului și nu este exclus faptul că el să fi fost și prin preajma satului Volontirovka. Se numește acest loc Rîpa lui Tobultoc, după spusele bătrînilor, deoarece el se ascundea în această rîpă, care se afla în mijlocul unui crîng, urmele căruia se mai observăși astăzi.

Că haiducul Toader Tobultoc a acționat prin preajma satului Volontirovka ne demonstrează că în documentul lui se menționează și un cazac din Volontirovka¹.

Faptul că în detașamentul de haiduci a lui T. Tobultoc erau și cazaci din satul Volontirovka ne sugerează ideea că viața unor locuitori ai satului era atît de grea, încît erau nevoiți să apuce drumul haiduciei.

Astăzi în satul Volontirovka sunt trei cimitire: primul

[1] Aceasta se vede din textul filmului Atamanul codrilor, cînd Tobultoc spune următoarele cuvinte : Hai să primim și un cazac din Volontirovka. Cercetînd diferite documente în legătură cu acest moment, cu regret nu am întîlnit cine anume a fost acest cazac. Undeva am întîlnit numele de familie a acestui cazac : Jila.

în partea de nord-est a satului, al doilea în partea de sud-vest a satului și al treilea în partea de vest a localității.

Primul cimitir în satul Volontirovka se afla în centrul satului. Dar cu timpul, cînd populația s-a mărit el a fost mutat în afara satului. Pe locul vechi a rămas doar o cruce de piatră albă, cu înălțimea de cca 3 m.

În prezent cel mai vechi cimitir este considerat cel din partea de nord a satului. Aici majoritatea crucilor vechi sunt din piatră, cu inscripție, cu date ale defunctului.

Asemenea cruci sunt și în celelalte două cimitire, dar mai puține.

În general, în cimitirele din satul Volontirovka nu găsim vreun monument care ar prezenta un interes deosebit. Poate au existat, dar au disparut în negura vremurilor.

Încheiere

Istoria satului Volontirovka în perioada studiată (1812-1917) poate fi împărțită în două perioade.

Prima perioadă, anii 1812-1861, cînd populația satului făcea parte din fosta oaste căzăcească dunăreană, numită Oastea căzăcească din Novorosiisk. Cazacii din satul Volontirovka făceau parte din categoriile de bază a țăranilor din Basarabia, cum erau răzeșii, coloniști și țărani de stat. Situația socială a cazacilor din această localitate, în linii mari, era aceea ca și a altor cazaci din Imperiul Rus. În acest timp se observă unele deosebiri, caracterisitce doar cazacilor din Oastea căzăcească din Novorosiisk, aceste fapte sunt condiționate de contradicțiile în politica dusă de țar în Basarabia.

Condițiile în care s-au dezvoltat relațiile sociale și economice în satul Volontirovka se deosebeau de condițiile în care s-au dezvoltat alte sate din Basarabia. Se merită de menționat suprafața mare de pămînt care aparținea locuitorilor satului Volontirovka, cca 30 desetine de pămînt, lipsa în întregime a jugului feudal, neamestecul în gospodăria personală, eliberarea de

la îndeplinirea diferitor prestații. În așa mod situația cazacilor era aproximativ aceea ca și a coloniștilor străini (nemți, bulgari etc.).

Perioada a doua cuprinde anii 1868-1917. După reforma din anul 1868, cînd Oastea căzăcească a fost desființată, populația satului Volontirovka a fost egalată în drepturi și privelegii cu țăranii de stat din Basarabia. Se poate de spus că după reforma din anul 1868 situația țăranilor din satul Volontirovka s-a înrăutățit oarecum, deoarece a fost lipsită de acele privelegii căzăcești, de care se bucura anterior.

Dezvoltarea gospodăriei sătești în această perioadă nu era la un nivel înalt. Aceasta se datora tehnicii primitive a prelucrării pămîntului. Și dacă existau anumite succese, aceasta se datora extinderii suprafeței pămîntului arabil.

Spre sfîrșitul secolului XIX, ca și în întreaga Basarabie, în satul Volontirovka, mai ales, în gospodăria sătească încep să pătrundă relațiile capitaliste. Aceasta se datorează în mare măsură cantității destul de mari de pămînt pe care îl foloseau locuitorii satului pentru prelucrarea căruia era de acum nevoie de munca înăimită, care era mai avantajoasă pentru marii proprietari de pa-

mînt. În gospodăria unor locuitor mai înstăriți apar mașini agricole, secerători mecanice, secerători trase de cai. Tot în această perioadă crește într-o măsură oarecare și nivelul cultural al populației din satul Volontirovka. În sat, la începutul secolului XX sunt de acum trei școli primare, în care învățau mulți copii de țărani.

În sat încep să apară ziare, desigur că într-un număr limitat. În lucrarea de față s-a studiat istoria satului Volontirovka numai pînă la marea revoluție din octombrie și după cum se vede este destul de interesantă. Nu mai puțin interesantă probabil este istoria satului Volontirovka și în anii de după revoluție, care se așteaptă a fi studiatăn și scrisă, dar aceasta noi o lăsăm pe seama urmașilor noștri, care credem, ne vor adeveri speranțele.

Bibliografia

V.I.Lenin, Dezvoltarea capitalismului în Rusia. Opere. Vol. 3, p. 322, ed. 4

V.I.Lenin, Reforma țărănească și revoluția proletară țărănească. Opere. Vol. 17, p. 107, ed. 4

Literatura de pînă la revoluție

Афнасьев-Чужбинский. Поездка в Южную Россию. Спб. 1863

Дараган М. Военное статистическое обозрение Бессарабской области. Спб. 1849.

Демидов А. Путешествие в Южную Россию и Крым через Венгрию, Валахию и Молдавию, совершенное в августе 1837. М. 1853.

Защук А. Материалы для географии и статистики России. Бессарабская область. Спб. 1862.

Корнилович А.О. Статистическое описание Бессарабии, собственно так называемой или Буджака. Акерман, 1899.

Михайловский-Данилевский А.И. Из воспоминаний – Русская старина, том 91. 1897.

Мошлянский Н.К. Очерки истории територии и хронологии. К. 1913

Скальковский А.А. История Новой-Сечи или последнего коша запорожского. Одесса. 1846.

Скальковский А.А. Историческое введение в статистическое описание Бессарабии. Спб. 1846.

Шафранов П.Н. О водворение в России запорожских казаков, возвратившихся из-за Дуная в 1823 г. – Исторические материалы из архива Министерства государственных имуществ. Вып. Первый. Спб. 1891.

Крушеван П.Б. Бессарабия. Москва.1903.

Батюшков П. Описание Бессарабии. Кишинев.1899.

Егунов А.Н. Перечень населенных мест Бессарабии. Кишинев. 1879.

Полное собрание законов Российской империи. Собрание второе. Том 19.

Бессарабский календарь ежегодник, под ред. Лемперта и Мошрянского. Кишинев. 1910.

Кишиневские Епархиальные Ведомости, 1-24, 1877.

Literatura străină

Arbore R.Z., Dicționarul geographic al Basarabiei, București, 1904

Dicționarul statistic al Basarabiei, Chișinău, 1923.

Literatura sovietică

Анцупов И.П. Народная колонизация Бессарабии в первой трети 19 века. Уч. записки КГУ. Т. 35. 1958

Анцупов И.П.Государственная деревня Бессарабии в 19 веке. Кишинев. 1966.

Берг Л.С. Бессарабия. Страна-люди-хозяйство. Петроград. 1918.

Берг Л.С. Население Бессарабии. Петроград. 1923.

Бачинский А.Д. Крестьянско-казацкая колонизация Буджакской степи и низовий Дуная в конце 18 и начале 19 в. В книге Тезисы и доклады седьмой сессии симпозиума по аграрной истории восточной Европы. Кишинев.1966.

Гросул Я.С. Крестьяне Бессарабии (1812-1861). Кишинев. 1956.

Положение крестьян и крестьянское движение в Бессарабии в 1812-1861. Сборник документов. Кишинев. 1970.

Arhiva Centarală de Stat a RSSM

Fondul 2 Канцелярия бессарабского губернатора

Fondul 4 Бессарабский временный комитет

Fondul 9 Бессарабская губернская палата по городским и земским делам присутсвии

Fondul 17 Полномоченный наместник бессарабского губернатора

Fondul 24 Бессарабская областная особая палата по земским и повинностям присутсвии

Fondul 38 Бессарабский уголовный суд

Fondul 121 Бессарабская губернская межевая комиссия

Fondul 122 Бессарабская палата государственных имуществ

Fondul 134 Бессарабская казенная палата

Fondul 137 Бессарабская контрольная палата

Fondul 199 Леовский частнвй карантин

Fondul 299 Бессарабская губернская землеустройственная комиссия

Fondul 305 Бессарабская контора иностранных поселенцев

Fondul 454 Комиссия казеного населения в Бессараьской области

Fondul 500 Волонтировское народное училище Аккерманского уезда. Дирекция народных училищ Бессарабской области

Fondul 699 Волонтировское волостное правление

Fondul 1125 Волонтировское высшее начальное училище Аккерманского уезда. Дирекция народных училищ Бессарабской области

Anexa 1 Lista cazacilor din satul Volontirovka care aveau livezi și vii înafara hotarului satului.

^Pronumnele	^{Unde anume avea vii și livezi}
^{Petrea Bujescu}	^{în s. Olănești, j. Akkerman}
^{Petrea Aculin}	^{în or. Akkerman}
^{Sofia Chinciogla}	^{s. Purcari, j. Akkerman}
^{Constantin Chinciogla}	^{s. Purcari, j. Akkerman}
^{Petrea Timbra}	^{s. Rusești, j. Chișinău}
^{Dimitrie Timbra}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Leontie Mazur}	^{s. Glinoe, j. Tiraspol}
^{Ion Ternavschi}	^{s. Rusești, j. Chișinău}
^{Godina Gheorghe}	^{s. Ciobruciu, j. Akkerman}
^{Pavel Hlivnea}	^{s. Glinoe, j. Tiraspol}
^{Simion Șarîi}	^{s. Glinoe, j. Tiraspol}
^{Vasile Șarîi}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Ivan Hlevnoi}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Simion Armaș}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Maria Balanceaca}	^{s. Talmaz, j. Akkerman}
^{Grigore Cravcenco}	^{s. Ciobruciu, j. Akkerman}
^{Ivan Covrig}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Chiril Bujescu}	^{s. Răscăeți, j. Akkerman}
^{Erofei Tcacenco}	^{s. Glinoe, j. Tiraspol}
^{Fedot Tcacenco}	^{s. Glinoe, j. Tiraspol}

COSSACKS WITHOUT BORDERS - КАЗАКИ БЕЗ ГРАНИЦ

Pages

Thursday, 4 April 2013

ISTORIA SATULUI VOLONTIROVKA (1812-1917) (transliterare)

No comments:

Post a Comment

About Me

Blog Archive