Sentinta civila, Volontirovka, 1910 (RUS/ROM)

неграмотные: Дементій Гинкулъ, Иванъ Ротарь, Иванъ Чентолой, Никифоръ Челакъ, Авксентій Мойсеевъ, Георгій Коджухарь, Сергѣй Булгакъ, Марко Мошняга, Михаилъ Гавгашъ, Кириллъ Талмачевъ, Ѳеодоръ Челоганъ, Діонисій Година, Василій Руссo, Филиппъ Година, Ананій Бутескулъ, Петръ Микайлуца, Афанасій Буздюжанъ, Ѳеодоръ Челакъ, Ѳеодоръ Тома, Филиппъ Ротаръ, Ѳеодоръ Бойченко, Елисѣй Прокоповичъ, Афанасій Година, Емельянъ Бонко, Илларіонъ Бонко, Потапій Граматикъ, Василій Бутескулъ, Феофанъ Топоръ, Герасимъ Влашицкій, Ѳеодоръ Мойсеевъ, Григорій Тома, Филиппъ Тома, Кириллъ Кадунъ, Иванъ Немерскій, Карпъ Тома, Прокофій Куликъ, Парфентій Куматренко, Варлаамъ Снилуренко, Іосифъ Ефремовъ, Ѳома Бутескулъ, Яковъ Реуцкій, Ерофѣй Граматикъ, Арсеній Kадулъ, Никита Мойсѣевъ, Илья Рошка, Максимъ Гинкулъ, Емельянъ Ѳеодоренко, Антонъ Попа, Tерентій Подвищецкій, Максимъ Кука, Германъ Блажевскій, Митрофанъ Тіосса, Ефремъ Иванескулъ, Степанъ Лукьяновъ, Георгій Лукьяновъ, Георгій Бишляга, Константинъ Подгорный, Семенъ Филипповъ, Ѳеодоръ Болдышоръ, Харлампій Бутескулъ, Илларіонъ Котельникъ, Лукьянъ Ботезатъ, Исидоръ Русса, Кириллъ Попа, Филиппъ Панашелъ, Павелъ Терзывъ, Трофимъ Топоръ, Григорій Отянъ, Ѳеодоръ Негрулъ, Антонъ Шевченко, Михаилъ Тома, Александръ Романовь, Георгій Драгомиръ, Іосифъ Отянъ, Михаилъ Гинкуль, Карпъ Коргожа, Афанасій Мунтянъ, Діомидъ Тіосса, Онуфрій Гинкулъ, Матфей Безсчетный, Иванъ Топоръ, Андрей Болдышоръ, Никита Драгомиръ, Игнатій Болдышоръ, Антонъ Коргожа, Андрей Челакъ, Aнтонъ Мунтянъ, Тимофей Цыгульскій, Софроній Котельникъ, Ѳока Албулъ, Иванъ Чернявскій, Филиппъ Драгоманъ, Лука Драгоманъ, Сергѣй Костинъ, Иванъ Тіосса, Ивань Болдышоръ, Іосифъ Руссо, Антонь Руссовичъ, Артемонъ Кравченко, Василій Ефремовъ, Афанасій Коргожа, Василій Тома, Исидоръ Валахъ, Алексѣй Баркарь, Ѳеодоръ Баркарь, Евстафій Гинкулъ, Никита Болдышоръ, Іовъ Чернявскій, Ѳома Георгица, Никифоръ Чеботаревъ, Андрей Албулъ, Петръ Драгоманъ, Александръ Тіосса, Ѳеодоръ Валахъ, Сергѣй Гинкулъ, Маркъ Гомовъ, Леонтій Додоновъ, Никифоръ Сардаръ, Василій Бонка, Авраамъ Кравченко, Ѳеодоръ Тіосса, Емельянъ Филипповъ, Аксентій Мынзатъ, Мефодій Трифановичъ, Пантелей Чапкій, Алексѣй Болдышоръ, Никита Драгомиръ, Ефимій Руссовичъ, Василій Гинкулъ, Миронъ Стаматьевъ, Мартынъ Сырбунъ, Маркъ Тома, Афанасій Буланый, Андрей Губа, Авраамъ Булгакъ, Лазаръ Цыгульскій, Пантелей Албулъ, Исай Шаровъ, Степанъ Гинкулъ, Андрей Ефромовъ, Сергѣй Парадина, Григорій Мунтянъ, Афанасій Романовъ, Иванъ Болдышоръ, Пантелей Бондаренко, Семенъ Бишляга, Николай Боркарь, Андрей Боркарь, Филиппь Чапкій, Лаврентій Додоновъ, Варфоломей Мунтянъ, Авксентій МунтянЪ, Матфей Албулъ, Никита Андоньевъ, Василій Сардарь, Александръ Болдышоръ, Афанасій Урсо, Трофимъ Мунтянъ, Максимъ Албулъ, Александръ Мырза, Василій Антохіевъ, Григорій Гинкул, Гавріилъ Буланый, Марко Буланый, Степанъ Кетросанъ, Трофимъ Прутянъ, Филатъ Мунтянъ, Яковъ Подгорный, Захарій Стратоновъ, Андрей Кетросанъ, Тихoнъ Отянъ, Исидоръ Челакъ, Иванъ Попа, Корнѣй Саржанъ, Иванъ Попа, Антонъ Додоновъ, Лука Подгорный, Сильвестръ Антохіевъ, Трофимъ Болдышоръ, Купріянъ Лоновщукъ, Анна Отянъ, Прокофій Сырбулъ, Михаилъ Година, Димитрій Безсчетный, Димитрій Буздюшанъ, Ефимъ Гратиловъ, Трофимъ Моисѣевъ, Ипатій Быскулъ, Тихонъ Драгомиръ, Арсеній Кетросанъ, Ѳеодoръ Кетросанъ, Игнатъ Панаіoтъ, Василій Панаіoтъ, Стратонъ Тіoсса, Сильвестрь Тіoсса, Николай Стаматьевъ, Иванъ Брутянъ, Павелъ Апостоловъ,Пaрфентій Шаровъ, Кириллъ Куматренко, Григорій Гинкулъ, Варфоломей Сардарь, Емельянъ Хлѣвной, Филиппъ Валахъ, Григорій Шаровъ, Алексѣй Сандулъ, Сафроній Гинкулъ, Степанъ Чапкій, Лука Болдышоръ, Якимъ Быскулъ, Димитрій Маріамбей, Никита Тома, Еммануилъ Байрактарь, Василій Отянъ, Парфентій Баркарь, Яковъ Котельникъ, Димитрій Стаматьевъ, Андрей Прутянъ, Иванъ Гинкулъ, Григорій Бутескулъ, Ефимій Дураковъ, Тимофей Тіосса, Артемонъ Баркарь, Григорій Баркарь, Ѳома Михайлуца, Иванъ Негрулъ, Исидоръ Армашъ, Василій Топорь, Ефимъ Бутескулъ, Ѳеодоръ Антохіевъ, Авксентій Ткаченко, Емельянъ Терзывъ, Григорій Шевченко, Ѳеодоръ Шевченко, Иванъ Корей, Алексѣй Чернявскій, Ѳеодоръ Коргожа, Иванъ Брагаренко, Евфимій Стояновъ, Андрей Реуцкій, Варфоломей Корой, Семенъ Гимбра, Терентій Апостолов, Андрей Дураковъ, Иванъ Дураковъ, Ѳеодосій Драгоманъ, Діомидъ Болдышоръ, Семенъ Тернавскій, Анастасій Гавгашъ, Трифонъ Чебанъ, Иванъ Куликъ, Иванъ Негрулъ, Яковъ Бобокъ, Пантелей Эльбуръ, Иванъ Дануцiевъ, Петръ Бобокъ, Петръ Саpдарь, Петръ Плацында, Филиппъ Бутескулъ, Василій Панаіотъ, Григорій Коргожа, Ефремъ Моисѣевъ, Ефремъ Тома, Димитрій Лягулъ, Тимофей Романовъ, Марко Буланый, Алексѣй Чеботаревъ, Діомидъ Тіосса, Димитрій Кука, Марiя Драгоманъ, Василій Тома, Семенъ Граматикъ, Иванъ Поповичъ, Карпъ Руссовичъ, Дарія Драгомані, Алексѣй Коргожа, Илларіонъ Албулъ, Григорій Филипопольскій, Анна Отянъ, Никифоръ Булдакъ, Ефимій Отянъ, Ефремъ Отянъ, Митрофанъ Филипповъ, Тимофей Болдышоръ, Георгій Отянъ, Яковъ Руссо, Дементій Унтиловъ, Савелій Костинъ, Василій Табакъ, Афанасій Мунтянъ, Исидоръ Хлѣвной, Филиппъ Тома, Матфей Гинкулъ, Лука Котельникъ, Григорій Мунтянъ, Ефимій Танасьевъ, Кдиментій Унтиловъ, Василій Негрулъ, Ѳеодоръ Година, Архипъ Негрулъ, Марко Гомовъ, Исай Додоновъ, Карпъ Коргожа, Яковъ Драгоманъ, Ѳеодoръ Валахъ, Петръ Вутескулъ, Емельянъ Филипповъ, Иванъ Болдышоръ, Пантелей Бондаренко, Филиппъ Ротарь, Яковъ Реуцкій, Семенъ Кадулъ, Иванъ Негрулъ, Ѳеодоръ Кетросанъ, Тимофей Болдышоръ, Алексѣй Мунтянъ, Яковъ Шаровъ, Алексѣй Чеботаревъ, Антонъ Коргожа, Петръ Терзывъ, Климентій Саржанъ, Иванъ Немирскій, Игнатъ Ротарь, Григорій Гінкулъ, а за неграмотныхъ и за себя росписался Варфоломей Георгица. За себя своеручно росписались: 28 человѣкъ.

Copie

Sentinţă civilă

9 martie 1910. Gubernia Basarabia, judeţul Akkerman, 
volostea Volontirovka

Noi, subsemnaţii, obştea ţăranilor satului Volontirovka, formată din 816 gospodari, cu drept de vot la adunarea satului pe probleme ale pămîntului, cu excepţia a 185 de gospodari care au plecat cu propriile afaceri (îndeletniciri) şi care nu şi-au delegat votul lor conform cu art. 58 din Statutul general al ţăranilor, din totalul de 631 gospodari prezenţi pe loc, s-au prezentat astăzi la Adunarea sătenilor 358 persoane, ce constituie mai mult de jumatate din voturi, în prezenţa starostelui satului, care exercită şi funcţia de ajutor al Conducătorului de Voloste, Grigore Ivanovici Roşca, audiind cererea consăteanului nostru Teodor Mihailovici Godina, cu privire la acordarea în temeiul Legii din 9 noiembrie 1906, secţia a II-a, a unui Certificat cu privire la ce suprafaţă de teren se află în proprietatea sa de facto şi în gospodăria sa, în ce hotare se află, de asemenea de ce venituri şi beneficii obşteşti are dreptul de folosire, am constatat:

1) Că obştea noastră, în calitate de foşti cazaci, după desfiinţarea Armatei căzăceşti a Novorosiei din porunca Majestăţii Sale Imperiale din 3 decembrie 1868, a primit din mila Majestăţii Sale în proprietate obştească teren agricol cu suprafaţa de 9862 desetine, 1000 stj2, ce se poate constata din actul eliberat de Conducerea militară a Armatei de Cazaci ai Novorosiei din 27 septembrie 1869 de sub. Nr 1372.

2) Din suprafaţa de teren menţionată la punctul 1, în conformitate cu ultima delimitare petrecută în anul 1881 în proprietate veşnică a petiţionarului Teodor Mihail Godin în calitatea sa de cap de gospodărie (cap de familie) în raport cu ceilalţi membri ai familiei sale, i-a fost acordat teren arabil şi sub livadă în două sectoare distincte cu următoarea locaţie:

a) în primul teren în ______ gonah cu suprafaţa de ______ desetine ______ stj2;

b) în sectorul de teren nr. 2 în 3 gonah* cu suprafaţa de 4 desetine, - stj2-

Totalul în cele două sectoare de teren 1 gonah, cu suprafaţa de 4 desetine 0 stj 2.

3) În afară acestora Teodor Godina are dreptul:

a) asupra 2 desetine 0 stj 2 toloacă (izlaz, păşune), din care suprafaţă o parte este cuprinsă sub suprafaţa de pe lîngă casă;

b) să spargă piatră pe terenul acordat din cariera de piatră a obştii, în egală măsură cu ceilalţi membri;

c) să ia apă şi să adape vitele din fîntînile comunităţii;

d) de a lua cotă parte din articolele de obroc ale comunităţii.

4) de asemenea avem ştiinţă, că_____________________

În urma tranzacţiilor încheiate a procurat în proprietate următoarele suprafeţe de teren arabil şi livadă.

a) de la ____________________prin contractul din ___________ suprafaţa ___ des, ____ stj.

5) Prezenta decizie să fie păstrata în rîndul documentelor noastre funciare, iar copia întărită de pe ea să fie înmînata lui Teodor Mihailovici Godina, ca dovadă ce certifică dreptul său de proprietate asupra terenului, fapt pentru care semnăm noi țăranii din satul Volontirovka:

neștiutori de carte: Dementii Hîncu, Ion Rotaru, Ion Ciontoloi, Nichifor Ciolac, Axentie Moiseev, Gheorghe Cojocaru, Serghei Bulgac, Marcu Moșneaga, Mihail Gaugaș, Chiril Talmaciov, Teodor Celogan, Dionisie Godina, Vasile Ruso, Filip Godina, Ananie Butescu, Petru Mihăiluță, Atanasie Buzdujan, Teodor Ciolac, Teodor Toma, Filip Rotaru, Teodor Boicenco, Elisei Procopovici, Atanasie Godina, Emilian Bonco, Ilarion Bonco, Potapii Gramatică, Vasilii Butescu, Teofan Topor, Gherasim Vlașițchi, Teodor Moiseev, Grigore Toma, Filip Toma, Chiril Cadun, Ion Nemerschi, Carp Toma, Procopie Culic, Parfene Cumatrenco, Varlaam Snilurenco, Iosif Efremov, Toma Butescu, Iacov Reuțchi, Erofei Gramatic, Аrsenie Cadul, Nichita Moiseev, Ilie Roșca, Maxim Hîncu, Emelian Teodorenco, Аnton Popa, Tеrentie Podvișcețchi, Maxim Cuca, Gherman Blajevschi, Mitrofan Tiosa, Еfrem Ivanescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Luchian, Gheorghe Beșleagă, Constantin Podgornîi, Simeon Filipov, Teodor Boldișor, Haralampie Butescu, Ilarion Cotelinic, Luchian Botezatu, Isidor Rusa, Chiril Popa, Filip Panașel, Pavel Terzîv, Тrofim Topor, Grigore Otean, Teodor Negru, Anton Șevcenco, Mihail Toma, Alexandru Romanov, Gheorghe Dragomir, Іоsif Otean, Mihail Hîncu, Carp Corgoja, Atanasie Muntean, Diomid Tiosa, Onufrie Hîncu, Matvei Bezcetnîi, Ion Topor, Andrei Boldișor, Nichita Dragomir, Ignat Boldișor, Anton Corgoja, Andrei Ciolac, Anton Muntean, Timofei Țîguliski, Sofronie Cotelinic, Foca Albu, Ion Cerneavschi, Filip Dragoman, Luca Dragoman, Serghei Costin, Ion Tiosa, Ion Boldișor, Іоsif Rusu, Anton Rusovici, Artimon Cravcenco, Vasile Efremov, Atanasie Corgoja, Vasile Toma Isidor Valah, Alexei Barcari, Teodor Barcari, Еustatie Hîncu, Nichita Boldișor, Iov Cerneavschi Toma Gheorghiță, Nichifor Cebotarev, Andrei Albu,  Petru Dragoman, Alexandru Tiosa, Teodor Valah, Serghei Hîncu, Marcu Gomov, Leonte Dodon, Nichifor Sardari, Vasile Bonca, Avram Cravcenco, Teodor Tiosa, Emilian Filipov, Axente Mînzată, Metodie Trifanovici, Pantelei Ceapchii, Alexei Boldișor, Nichita Dragomir, Efimie Rusovici, Vasile Hîncu, Miron Stamati, Martin Sîrbun, Marcu Toma, Atanasie Bulanîi, Andrei Guba, Avram Bulhac, Lazăr Țîgulischi, Pantelei Albu, Isai Șarov, Ștefan Hîncu, Andrei Efremov, Serghei Paradina, Grigore Muntean, Atanasie Romanov, Ion Boldișor, Pantelei Bondarenco, Simeon Beșleagă, Nicolai Borcari, Andrei Borcari, Filip Ceapchii, Lavrentie Dodon, Varfolomei Muntean, Axentie Muntean, Matei Albu, Nichita Andon, Vasile Sardari, Alexandru Boldișor, Atanasie Ursu, Trofim Muntean, Maxim Albu, Alexandru Mîrza, Vasile Antohi, Grigore Hîncu, Gavriil Bulanîi, Marcu Bulanîi, Ștefan Chetrosan, Trofim Pruteanu, Filat Muntean, Iacov Podgornîi, Zaharia Stratonov, Andrei Chetrosan, Tihon Otean, Isidor Ciolac, Ion Popa, Cornei Serjan, Ion Popa, Anton Dodon, Luca Podgornîi, Silvestru Antohi, Trofim Boldișor, Cuprian Lonovșciuc, Ana Otean, Procopie Sîrbu, Mihail Godina, Dimitrie Bezscetnîi, Dimitrie Buzdujan, Efim Gratilov, Trofim Moiseev, Ipatie Bîscu, Tihon Dragomir, Arsenie Chetrosan, Teodor Chetrosan, Ignat Panaiot, Vasile Panaiot, Straton Tiosa, Silvestru Tiosa, Nicolae Stamati, Ion Brutean, Pavel Apostolovici, Parfene Șarov, Chiril Cumatrenco, Grigore Hîncu, Varfolomei Sardari, Emilian Hleavnoi, Filip Valah, Grigore Șarov, Alexei Sandu, Sofronie Hîncu, Ștefan Ceapchii, Luca Boldișor, Iachim Bîscu, Dimitrie Mariambei, Nichita Toma, Emanuil Bairactar, Vasile Otean, Parfene Barcari, Iacov Cotelinicov, Dimitrie Stamati, Andrei Pruteanu, Ion Hîncu, Grigore Butescu, Efim Duracov, Тimofei Tiosa, Artimon Barcari, Grigore Barcari, Toma Mihailuță, Ion Negru, Isidor Armaș, Vasile Topor, Efim Butescu, Teodor Antohi, Axenti Tcacenco, Emilian Terzîv, Grigore Șevcenco, Teodor Șevcenco, Ion Corei, Alexei Cerneavschi, Teodor Corgoja, Ion Bragarenco, Efim Stoianov, Andrei Reuțchi, Varfolomei Coroi, Simeon Gumbra, Terentie Apostol, Andrei Duracov, Ion Duracov, Teodosie Dragoman, Diomid Boldișor, Simeon Ternavschi, Anastasie Gaugaș, Trifon Ciobanu, Ion Culic, Ion Negru, Iacov Boboc, Pantelei Elibur, Ion Dănuță, Petru Boboc, Petru Sardari, Petru Plăcintă, Filip Butescu, Vasile Panaiot, Grigore Corgoja, Efrem Moiseev, Efrem Toma, Dimitrie Leahu, Timofei Romanov, Marcu Bulanîi, Alexei Cebotariov, Diomid Tiosa, Dimitrie Cuca, Maria Dragoman, Vasile Toma, Simeon Gramatic, Ion Popovici, Carp Rusovici, Daria Dragoman, Alexei Corgoja, Ilaron Albu, Grigore Filipopolischi, Ana Otean, Nichifor Buldac, Efim Otean, Efrem Otean, Mitrofan Filipov, Timofei Boldișor, Gheorghe Otean, Iacov Rusu, Dementie Untilă, Savelie Costin, Vasile Tabac, Atanasie Muntean, Isidor Hleavnoi, Filip Toma, Matei Hîncu, Luca Cotelinic, Grigore Muntean, Efim Tănase, Climente Untilă, Vasile Negru, Teodor Godina, Arhip Negru, Marcu Gomov, Isai Dodon, Carp Corgoja, Iacov Dragoman, Teodor Valah, Petru Vutescu, Emilian Filipov, Ion Boldișor, Pantelei Bondarenco, Filip Rotaru, Iacov Reuțchi, Simeon Cadul, Ion Negru, Teodor Chetrosan, Timofei Boldișor, Alexei Muntean, Iacov Șarov, Alexei Cebotariov, Anton Corgoja, Petru Terzîv, Climentie Sarjan, Ion Nemirschi, Ignat Rotaru, Grigore Hîncu, iar pentru neștiutorii de carte și pentru mine am semnat eu, Varfolomei Gheorghița. Au semnаt cu propria mîna 28 oameni.

Note:

*Gonah =  Путевая мера в Ахалцыхе = 60 верстам = unitate de masura a distantei in Ahaltih echivalent a 60 verste. (Sursa: "Словарь иностранных слов, вошедших в состав русского языка". Чудинов А.Н., 1910). Versta (pe ruseste верста) este o veche unitate de masura pentru lungime folosita in Rusia, egala cu  1 066,8 m.

Act de proprietate No.1602 (RUS/ROM)

Act de proprietate asupra bunurilor immobile

No. 1602

În conformitate cu Hotărîrea privind dizolvarea Armatei de cazaci a Novorosiei din 3 decembrie 1868, întărită prin voința imperială art. 10, se lasă în proprietatea cazacului Grigore Petru Munteanu, terenul de pe lîngă casă, pe care se află situate acareturile sale, indicat pe planul general al staniței Volontirovka, județul Akkerman, regiunea Basarabia, sub nr. 181, cu suprafața de 510 stj² teren, cu dreptul la locul de adăpat comun și islazul necesar pentru pășunatul vitelor. Pentru confirmarea cărora i-a fost eliberat acest act cazacului Munteanu, din partea Conducerii Armatei dizolvate a cazacilor din Novorosia, în temeiul art. 14 a hotărîrii de dizolvare a acestei armate, fără plata taxelor (cu titlu gratuit), semnat și ștampilat cu pecetea de stat a armatei, Regiunea Basarabia, județul Akkerman, stanița Nikolaevka-Novorosiiskaia, la 27 septembrie 1869.

Președinte: general-maior Gatoriac

Membru superior: lt.colonel Corneev

Asesor: lt.colonel Petușkovici

Asesor: maior Bulgac

Secretar: maior Simondurskij (?)

(Stampila)

Șef de birou: Nuță (?)

Întemeierea satului Volontirovka (ROM)

Ţarismul a promovat politica de colonizare a Basarabiei cu reprezentanţi ai altor popoare. În 1824 Consiliul de Miniştri al Imperiului Rus a adoptat decizia Despre trimiterea în regiunea Basarabiei a 20.000 de ţărani ai statului din guberniile interne.

În conformitate cu această hotărâre, au fost strămutaţi ţărani din guberniile Oriol, Kursk, Reazan, Tula, Tambov în judeţul Cetatea Albă, unde aceştia au întemeiat satele Borisovka, Vasilevka, Vvedenskoie etc. Dacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea în teritoriul ce se va numi Basarabia locuiau circa 2.000 de etnici ruşi, ceea ce constituia mai puţin de 1% din numărul total al populaţiei, în 1856 erau deja 20.000 de etnici ruşi (2,1% din populaţia Basarabiei, fără cei din judeţele de sud ale provinciei), iar conform datelor statistice rezultate în urma recensământului populaţiei din 1897, ruşii din Basarabia alcătuiau deja 123.000 sau 6,4% din numărul total al populaţiei. (Aici şi în continuare ne-am referit la datele publicate de istoricul şi etnograful Valentin Zelenciuk, precum şi la alte publicaţii statistice din Republica Moldova). Pe teritoriul Basarabiei au locuit ucraineni înainte de alipirea ţinutului la Rusia. În 1812, armata de cazaci zaporojeni de la gurile Dunării a fost dizolvată şi o parte dintre cazaci s-a aşezat cu traiul în judeţul Cetatea Albă, întemeind satele Volontirovka, Starokazacie şi altele. Ucrainenii s-au stabilit nu numai la sudul, ci şi la nordul şi în centrul Basarabiei. Astfel, în 1860 au fost înregistrate sate cu populaţie prioritară ucraineană: Maramonovka, Moşana, Konstantinovka din actualul raion Donduşeni; satul Stolniceni, raionul Briceni etc. În 1897, în Basarabia locuiau 330.600 ucraineni (17% din totalul populaţiei).

Basarabia a cunoscut câteva „valuri“ de strămutări din regiunile aflate la sud de Dunăre, din Imperiul Otoman. Este vorba de bulgari şi găgăuzi. Emigrarea lor masivă în Basarabia a început în anii 1810-1812, iar în 1829 bulgarii şi găgăuzii au primit de la autorităţile ţariste statutul de colonişti. O familie de colonişti primea 60 deseatine de pământ, era scutită de impozite timp de trei sau şapte ani, avea şi alte înlesniri. Populaţia bulgară, împreună cu cea găgăuză, a sporit permanent: în 1821 erau 20.000 de bulgari şi găgăuzi; în 1829 – 30.000; în 1837 – 57.000; în 1841 – 64.500, iar în 1861 – 87.829. Printr-un decret din 1813 al ţarului Alexandru I, etnicii germani au obţinut dreptul de a se stabili în sudul Basarabiei cu drepturi de colonişti. Datorită mărinimoaselor înlesniri acordate de ţarism acestor colonişti, numărul lor a sporit necontenit: de la 35.501, în 1861, la 59.988, în 1897, şi la 79.000, în 1919. În afară de reprezentanţii popoarelor menţionate, în Basarabia au mai locuit până la 1812 ori s-au stabilit mai târziu cu drepturi de colonişti sau fără aceste drepturi – armeni, greci, evrei, rromi, albanezi, francezi din Elveţia etc. Astfel, datorită eforturilor ţarismului, Basarabia devine „plurietnică“. 

Autor: prof. univ. Dr. Anatol Petrenco. 

(Extras din articolul publicat la 14 iunie 2011 la adresa:

http://foaienationala.ro/politica-de-deznaionalizare-romnilor-din-basarabia-promovat-de-arism-bolevism-asemnri-deosebiri.html)

DATE DIN ISTORIA COMUNEI VOLINTIRI (ROM)

DATE DIN ISTORIA COMUNEI VOLINTIRI

consemnate la data de 7 martie 1992 de

 Vasile Petrovici Gaugas, profesor de Istorie la scoala medie din Volintiri,

 veteran al învatamîntului din Republica Moldova

Comuna Volintiri, în istoria sa cronologica, a purtat doua denumiri : Bebei (1526-1827) si Volintiri (1827-prezent).

Prima mentiune istorica a satului nostru dateaza din anul 1526, cind o caravana de mestesugari si negustori din Moldova Carpatilor rasariteni, care se indreptau spre Europa Centrala sub presiunea ostirilor turcesti din raialele Akerman (Cetatea Alba), Chilia si Reni, s-a oprit pe valea acestui riusor, caruia i-au spus « riul Babei ». Aceasta provine de la unul dintre acei calatori, care se numea Babei. De aici si numele tirgului de mai tirziu, Bebei, vestit în intreaga Moldova. Locuitorii sai de la inceputuri erau tarani razesi, atrasi în numar mare de multimea de paminturi libere disponibile, pe care le-au putut ocupa. Dupa caderea Moldovei sub stapinirea otomana, în anul 1538, localitatii i se mai spunea si Bibei, care în limba turca insemna « sat mare ». In anii stapinirii turcesti si tataresti în Bugeac (1783-1806) în satul Bibei au locuit si turci, si tatari, si greci, nucleul satului constitutindu-l totusi moldovenii, adica populatia autohtona, care erau tarani razesi, mestesugari, negustori, etc., stabiliti aici cu traiul.

În secolul al-XVIII-lea, odata cu intensificarea razboaielor ruso-turce, în aceasta regiune au aparut « volintirii » (voluntarii) moldoveni, sirbi, greci si altii, care mai inainte luptau în grupe sau unitati mai mici impotriva stapinirii otomane, pentru capatarea libertatii si independentei Moldovei. Astfel, în razboiul ruso-turc dintre anii 1735-1739 a devenit faimos un detasament de voluntari moldoveni sub comanda generalului Constantin Cantemir. În razboiul ruso-turc dintre anii 1768-1774 de partea armatei ruse au luptat 12 000 voluntari moldoveni. În razboiul ruso-turc dintre anii 1787-1792, din satul Bebei au luptat voluntarii Damian Dianu, Ion Baciu (Bacu), Erhan si altii, care au devenit ofiteri moldoveni pe linga armata rusa. Dupa tratatul de pace de la Iasi (1792) Rusia capata în stapinire paminturile ce apartinusera pina atunci tatarilor si turcilor, pina la Nistru. Imperiul rus se pregateste minutios pentru un nou razboi cu Turcia si da mare atentie voluntarilor moldoveni, munteni si altor popoare din Balcani, ce se aflau inca sub jugul turcesc. La Odesa s-au format astfel trei regimente de voluntari moldoveni, greci, sirbi. Dintre acestea, doua erau formate din locuitori din Bebei, ostasi de rind, iar al treilea din cadre de elita, ofiteri din rindurile moldovenilor. Ulterior, acest regiment de elita a fost numit « regiment de nobili », în care se gaseau si sus numitii D. Dianu, I. Baciu, Erhan si altii.

Dupa inceputul razboiului ruso-turc dintre anii 1806-1812, la 20 februarie 1807 Tarul Alexandru I semneaza decretul asupra formarii « Oastei din delta Dunarii », ale carei unitati erau comandate de ofiterii moldoveni proveniti din « regimentul de nobili », sub comanda colonelului Corbu. Aceasta oaste se completa mereu cu voluntari moldoveni, munteni, greci, sirbi, etc. Pina în anul 1810 se formasera deja 6 regimente de astfel de voluntari, adica o armata intreaga, si nu doar o unitate militara de cazaci, dupa cum afirma functionarul Rusiei tariste D. Scalcovski în lucrarea sa « Istoria novoi ili poslednego contsa zaporojscogo seci», (Odesa, 1846, p. III).

Tratatul de pace de la Bucuresti, care a pus capat acestui razboi, a dispus desfiintarea « Oastei din delta Dunarii », voluntarii sai intorcindu-se fiecare pe la casele lor, în satele de bastina. Maiorul D. Dianu, capitanul I. Baciu, Erhan si alti volintiri s-au intors la Bebei, fiecarui ofiter atribuindu-i-se cite 6000 desetini de pamint. Volintirii de rind au primit de la tarul Rusiei numai 60 desetine de pamint. Pamintul acela era socotit pamint al statului, ramas fara  proprietari. Dupa plecarea tatarilor si turcilor din Bugeac, în sudul Basarabiei erau foarte multe astfel de paminturi libere.

In 1775, dupa inabusirea rascoalei cazacilor sub conducerea lui E. Pugaciov, cazacii zaporojeni rebeli au fost alungati peste Dunare, în Muntenia si Dobrogea. În anul 1807 Tarul Alexandru I i-a amnistiat si i-a chemat sa se intoarca în Imperiul rus.

La sfirsitul anilor 1820 fostii cazaci ucrainieni si rusi au inceput sa se intoarca acasa, în Rusia. Dupa razboiul ruso-turc dintre anii 1828-1829, Tarul Rusiei Nicolai I intemeiaza prin decret, în anul 1829, corpul « cazacilor dunareni », pe baza fostei osti moldovenesti a voluntarilor si cazacilor intorsi din Muntenia (Braila) si Dobrogea (a se vedea mai sus “Oastea din delta Dunarii »). Inca din anii 1826-27 în satul Bebei se stabilisera cu traiul, la invitatia fostilor lor colegi de arme din « Oastea din delta Dunarii », 144 de familii de moldoveni, în frunte cu Anghel Babin. Locuitorii satului Bebei, în memoria luptelor cu cotropitorii turci, au hotarit sa-i schimbe numele în «Volontirovca ». În anul 1829, Volontirovca, Starocazacie si Acmanghit au fost transformate în stanite cazacesti, care erau niste centre militare. În stanita Volontirovca intrau si satele care au aparut mai tirziu, în apropierea sa. În Volontirovca majoritatea erau moldoveni, iar în Starocazacie si Acmanghit erau rusi, ucrainieni si moldoveni.

In anul 1837 pe mosia boierului Erhan din Volontirovca a fost fondat satul Stefanesti. În 1839 pe mosia capitanului Baciu au aparut satele Faraonovca si Petropavlovca, iar pe mosia boierului D. Dianu s-a construit în anul 1840 satul Dalniceni (cunoscut în trecut si sub numele de Gelairi si, de asemenea, Marafelefca).

Volontirovca a fost stanita pina în anul 1868, cind a fost desfiintata, iar cazacii de acolo si din satele vecine au fost transformati în tarani de stat. În biserica Sfintul Gheorghe din Volontirovca s-au pastrat doua drapele, semn ca acolo fusesera 2 regimente, precum si un sceptru. Unul din drapele a fost dus la Moscova în 1941, iar celalalt a fost luat pentru a fi expus la muzeul de istorie din Izmail (Ucraina) în 1946.

In anul 1930 comuna Volintiri avea o populatie de 6370 locuitori, dintre care 5127 erau romani, 717 rusi, 420 evrei, 1 ungur, 62 nemti, 2 ucrainieni, 45 bulgari, 4 polonezi, 3 greci, 14 tigani, iar 5 nedeclarati (conform Monitorului Oficial din acel an al Romaniei, vol.2, pag.128, Bucuresti). În 1940 mosia satului avea 14 000 ha de pamint. Hotarele comunei Volintiri poarta urmatoarele denumiri : la rasarit i se spune « la cruce », la miaza-noapte « în podis », mai la miaza-noapte « spre Cîzîl », mai la apus « spre drumul Causeni ». La apus de comuna oamenii numeau pamintul « Valea Ursului », pentru ca pe acolo s-au ascuns haiducii cu numele de familie Ursu, prin secolul XVII. Mai spre asfintit i se spune « Valea Copciacului ». Zonei de la miaza-zi asfintit i se spune « spre rusi », la miaza-zi de comuna « spre Faraoni ». Mai la rasarit este « la brazda Faraoni ». La miaza-zi de comuna se afla paminturile numite « la Sandu », mai departe spre miaza-zi rasarit « la Dianu ». Mai la rasarit miaza-zi de paminturile « la cruce » se afla « valea lui Tobultoc ». Aici, în aceasta vale, s-a ascuns de copoii imperiului rus, în anii ‘30 ai secolului XIX, Tudor Oltonu, haiduc basarabean, cunoscut si sub pseudonimul de Tobultoc.

In anul 1840 a fost organizata prima scoala primara parohiala (obsteasca), care a functionat în limba rusa pina în 1918, iar dupa aceea în limba romana. În anul 1933 cele 3 scoli primare din comuna au fost transformate în scoli medii de invatamint obligatoriu de 7 clase. În anul 1865 a fost fondat gimnaziul mixt teoretic de patru clase. Invatatura era cu plata, iar elevii invatau materiile mai temeinic, precum si doua limbi straine : franceza si greaca. Gimnaziul a functionat pina la 28 iunie 1940. Scoala medie moldoveneasca a fost intemeiata în anul 1944, cu un efectiv de 750 elevi si 23 cadre didactice, invatatori si profesori. În afara de scoala medie mai functionau :  o scoala de 7 clase (ulterior de 8 clase), cu 450 elevi si 20 invatatori si profesori, precum si scoala primara nr.1, la care erau 120 elevi si 5 invatatori. În anul 1977 toate scolile au fost comasate intr-o singura scoala medie. În prezent (1992) toti elevii comunei, în numar de 800, invata în aceasta scoala medie, situata intr-o singura cladire, fata de 5 cladiri, cite erau în 1939. Le predau 50 de invatatori si profesori.

Spitalul de sector a fost fondat în anul 1850. Astazi (in 1992) deserveste populatia în domeniul pediatriei si stomatologiei. Personalul sanitar este compus din 5 medici : doi pediatri, doi terapeuti si un stomatolog, secondati de 24 de lucratori cu calificare medie si 15 infirmieri.

Bibliotecile satesti, pentru copii si adulti, au fost fondate în anul 1933. Pina atunci bibliotecile erau numai în scoli, pentru copii, iar pentru adulti se aflau la caminul cultural, în cladirea gimnaziului. În anul 1977, în cladirea scolii a fost amenajat un muzeu de studiu al tinutului natal, care ulterior a fost desfiintat.

In anul 1964 a fost data în exploatare casa de cultura din Volintiri, în care astazi functioneaza urmatoarele formatiuni : ansamblul popular de cintece si dansuri « Tineretea » (conducator muzical I. Esanu, absolvent al institutului de arte Gavriil Muzicescu) ; ansamblul de dansuri (conducator Cadu Anatol) ; ansamblul de fluierasi (conducator Toma Constantin) ; ansamblul muzical de estrada (conducator Petrescu Gheorghe). Un lucrator neobosit al palatului de cultura este Stepanov Serghei Procopovici, care a lucrat în salopeta la construirea acestuia, iar de la inaugurarea sa, în 1964, i-a fost director pina în zilele noastre ; biserica Sfintul Gheorghe, construita intre 1861-1872, dupa planurile arhitectului Sasin.

Prima gospodarie colectiva a fost infiintata la 7 septembrie 1947. L-a avut ca presedinte pe Hincu Petru Mihail. Pina în anul 1949, cind s-a incheiat colectivizarea, în comuna au mai fost organizate inca 4 colhozuri, astfel ca în 1950 erau inregistrate 5 colhozuri. Acum (in 1992) mai functioneaza doar un singur colhoz.

In anul 1960 a fost construita fabrica de bauturi spirtoase (de prelucrare a vinului), cu o capacitate de 6000 t, care în 1990 a trecut în posesia gospodariei colective locale. Primul sau presedinte a fost Chetrusca Mihai Trofimovici.

Fabrica de pasari a fost construita de gospodaria colectiva si data în exploatare în anul 1970. Ulterior a fost luata de stat.

Nota autorului acestui blog:

Istoricul Dinu Postarencu, doctor in istorie si cercetător ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, isi exprima serioase rezerve cu privire la expunerea de mai sus. Astfel, domnia sa ne-a scris despre aceasta:

"Sub aspect istoric, e un talmes-balmes. Dar si din punct de vefere geografic: cum putea caravana sa se indrepte din Moldova Carpatilor rasariteni  spre Europa Centrala si, cand colo, sa poposeasca cu totul in alta directie?! Deci, alogic.

Cum putea sa provina denumirea râului de la numele unui calator din Moldova, dar etimologia sa fie de originine tutanica?!

Tatarii nogai au aparut in sudul teritoriului dintre Prut si Nistru dupa 1538, dar s-au stabilit definitiv dupa 1600. In 1673 a fost stabilit un hotar intre nogai si populatia romaneasca, de-a lungul Valului lui Traian de Sus, numit Hotarul lui Halil pasa. Prin urmare, stapanirea turco-tatara nu a fost din 1783.

Daca localitatea Bebei exista din 1526, atunci de ce ea nu este atestata documentar pana la inceputul sec. al XIX-lea? Mai mult decat atat, cica a fost oras vestit. Fantezii!

Romanii s-au inrolat ca voluntari in armata rusa in toate razboaiele ruse-turce, dar aceasta nu inseamna ca toti acesti voluntari au vreo legatura cu satul Volintiri.

Sunt si alte gafe, insa e mult de scris."

Multumim pentru aceste precizari domnului Dr. Postarencu. Din pacate, domnul profesor Gaugas nu mai este printre noi, ca sa raspunda acestor observatii. A decedat acum citiva ani...

Kазачья мундирная одежда (RUS)

Как застёгивалась казачья мундирная одежда.

Степовые Казачьи войска, армейские полки.
Издавна вся казачья одежда застёгивалась справа налево. Так как в основном казачью форму начали вводить в Войсках в 1801 году, рассмотрим вопрос с этого времени.

Тогда казакам для службы и повседневной носки ввели чекмени (зимние) и короткие куртки, заправляющиеся в широкие шаровары. Чекмень, кстати,тоже мог вполне заправляться в шаровары. И чекмень и куртка застёгивались по казачьи, налево.

Приблизительно в то же время казаки получили и шинели, абсолютно армейского образца,застёгивающиеся направо. Если встречается где-то по другому-частный случай, может быть прожжён борт или сильно вытерт, и шинель донашивается с перешитыми на другую сторону крючками. Эта шинель нижних чинов с небольшими изменениями носилась казаками до 1917 года, ну и дальше.

В 1845 году казаки в качестве мундира получили чекмень с центральной застёжкой на крючках (такой же, как и был зимний), но с юбкой выше колен. Хотя застёжка чекменя центральная, запАх всё равно по казачьи, налево. Это хорошо видно на полах юбки чекменя.

В 1855 году была реформа обмундирования армии, коснувшаяся и казаков. Казачий мундир велено называть полукафтаном,полы стали ещё короче. Застёжка продолжает быть по центру на крючках и налево. Название чекмень -официально не употребляется.

В 1889 году по просьбе Атамана Уральского Казачьего войска в Войске вводиться новый мундир-татарка, сшитая по типу любимого на Урале халата, который казаки носили в быту, переняв его у соседей-азиатов. Такая же татарка вводиться в Забайкалье. Мундир-татарка двубортный, застёгивается по казачьи, налево.

В 1892 году проходит реформа казачьего обмундирования, мундиры всех степовых казачьих войск заменяются на двубортный, с застёжкой налево на 4 крючка, похожий на уральскую татарку, но название такое больше не употребляется. Мундир по воротнику, борту и обшлагам обшит гарусным (шёлковым у офицеров) шнуром прикладного цвета по Войску. Одновременно казачьим офицерам вводят чекмени, тот же двубортный, долгополый мундир, того же покроя, но без шитья на воротнике и обшлагах. Он носиться в тех же случаях,когда остальные офицеры носят сюртук. Название чекмень для казаков-нижних чинов больше не применяется вплоть до 1917 года.

В 1897 году обшивку борта мундира шнуром отменяют, а на воротнике и обшлагах шнур заменяют выпушкой (кантом) прикладного цвета по войску.

В 1901 гогду Высочайшим указом приказано казачьи мундиры и чекмени застёгивать, как и во всей армии, слева-направо.

При изменениях формы в приказе обычно указывается,что господа офицеры могут носить новую форму со дня принятия, а казаки-донашивают старую форму, в основном до срока носки, 1-2 года. Но при этом новые вещи, взамен утраченных, заводятся нового образца,казаки поступающие на службу, идут в полки уже в новых мундирах. Казаков, находящихся на льготе, пошивом новых мундиров никто не озадачивает.

В 1904 году Высочайшим указом гладкие пуговицы на казачьих шинелях и мундирах заменяют на пуговицы с государственным гербом.

В 1908 году за верность, проявленную всеми Казачьими войсками при восстановлении порядка в империи, нижним чинам всех казачьих войск даны белевые петлицы на воротники и обшлага мундиров.

В 1909 году приказом №518 всем степовым Казачьим войскам введены новые парадные мундиры, покроем похожим как до 1892 года, с короткими полами и центральной застёжкой на крючках. Но при этом запАх мундира опять сделан по казачьи, налево. Одновременно казачьим офицерам вводят чекмени, однобортные, долгополые, того же покроя, без шитья на воротнике и обшлагах. Он носиться в тех же случаях, когда остальные офицеры носят сюртук. Чекмень для казаков-нижних чинов не положен.

Казаков, находящихся на льготе, пошивом новых мундиров опять никто не озадачивает.
Постараюсь выложить фотографии-примеры казачьих мундиров разных образцов.

У гвардейских казаков было немного по другому,но тоже с соблюдением казачьих традиций.

Про гимнастические рубахи-обсудим в дальнейшем.

OLD COSSACK

Для пошива брюк (RUS)

Для пошива брюк потребуются:

– шерстяная, полушерстяная или синтетическая ткань (костюмная, габардин и т.п.) синего или тёмно-синего цвета – около 2 м при ширине 1,5 м;
– флизелин (клеевая прокладочная ткань);
– лампасы длиной по 1,2 м каждый из такой же ткани красного цвета. Ширина лампаса – 4,5–5 см;
– 2 пуговицы для внутренней застёжки;
– резинка – 90–110 см.
Раскрой:
1 – передняя половинка брюк – 2 дет.
2 – задняя половинка брюк – 2 дет.
Ширина цельнокроеной обтачки застёжки – 7 см (выкроить одинаково на обеих передних половинках). Ширина цельнокроеной обтачки верхнего среза брюк – 2,5 см.
Флизелин приутюжить к цельнокроеным обтачкам застёжки с изнаночной стороны.
Пошив:
1) Стачать боковые срезы. К боковым швам пристрочить лампасы. Стачать шаговые срезы.
2) Половинки брюк вложить одну в другую, лицевой стороной к лицевой стороне. Выполнить передний средний шов выше верхней и ниже нижней метки застёжки. Выполнить задний средний шов выше линии сгиба. Оставить в шве открытым участок для вдевания резинки. Передний разрез сметать.
3) Цельнокроеные обтачки застёжки разложить плоско. Левую обтачку застёжки срезать до ширины 4 см. На левой обтачке обметать две петли, не прихватывая ткань брюк. Левую переднюю половинку брюк отстрочить по разметке от верхнего среза до начала скругления, прихватывая обтачку. Правую обтачку застёжки наложить на левую переднюю половинку, у линии сгиба снова подвернуть и приутюжить. Вверху и внизу обтачку приметать. Застёжку отстрочить до конца, прихватывая припуск под застёжку.
4) Цельнокроеную обтачку верхнего среза брюк отвернуть по линии сгиба на изнаночную сторону, подвернуть и настрочить. В пояс продеть резинку.