Întemeierea satului Volontirovka (ROM)

Ţarismul a promovat politica de colonizare a Basarabiei cu reprezentanţi ai altor popoare. În 1824 Consiliul de Miniştri al Imperiului Rus a adoptat decizia Despre trimiterea în regiunea Basarabiei a 20.000 de ţărani ai statului din guberniile interne.

În conformitate cu această hotărâre, au fost strămutaţi ţărani din guberniile Oriol, Kursk, Reazan, Tula, Tambov în judeţul Cetatea Albă, unde aceştia au întemeiat satele Borisovka, Vasilevka, Vvedenskoie etc. Dacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea în teritoriul ce se va numi Basarabia locuiau circa 2.000 de etnici ruşi, ceea ce constituia mai puţin de 1% din numărul total al populaţiei, în 1856 erau deja 20.000 de etnici ruşi (2,1% din populaţia Basarabiei, fără cei din judeţele de sud ale provinciei), iar conform datelor statistice rezultate în urma recensământului populaţiei din 1897, ruşii din Basarabia alcătuiau deja 123.000 sau 6,4% din numărul total al populaţiei. (Aici şi în continuare ne-am referit la datele publicate de istoricul şi etnograful Valentin Zelenciuk, precum şi la alte publicaţii statistice din Republica Moldova). Pe teritoriul Basarabiei au locuit ucraineni înainte de alipirea ţinutului la Rusia. În 1812, armata de cazaci zaporojeni de la gurile Dunării a fost dizolvată şi o parte dintre cazaci s-a aşezat cu traiul în judeţul Cetatea Albă, întemeind satele Volontirovka, Starokazacie şi altele. Ucrainenii s-au stabilit nu numai la sudul, ci şi la nordul şi în centrul Basarabiei. Astfel, în 1860 au fost înregistrate sate cu populaţie prioritară ucraineană: Maramonovka, Moşana, Konstantinovka din actualul raion Donduşeni; satul Stolniceni, raionul Briceni etc. În 1897, în Basarabia locuiau 330.600 ucraineni (17% din totalul populaţiei).

Basarabia a cunoscut câteva „valuri“ de strămutări din regiunile aflate la sud de Dunăre, din Imperiul Otoman. Este vorba de bulgari şi găgăuzi. Emigrarea lor masivă în Basarabia a început în anii 1810-1812, iar în 1829 bulgarii şi găgăuzii au primit de la autorităţile ţariste statutul de colonişti. O familie de colonişti primea 60 deseatine de pământ, era scutită de impozite timp de trei sau şapte ani, avea şi alte înlesniri. Populaţia bulgară, împreună cu cea găgăuză, a sporit permanent: în 1821 erau 20.000 de bulgari şi găgăuzi; în 1829 – 30.000; în 1837 – 57.000; în 1841 – 64.500, iar în 1861 – 87.829. Printr-un decret din 1813 al ţarului Alexandru I, etnicii germani au obţinut dreptul de a se stabili în sudul Basarabiei cu drepturi de colonişti. Datorită mărinimoaselor înlesniri acordate de ţarism acestor colonişti, numărul lor a sporit necontenit: de la 35.501, în 1861, la 59.988, în 1897, şi la 79.000, în 1919. În afară de reprezentanţii popoarelor menţionate, în Basarabia au mai locuit până la 1812 ori s-au stabilit mai târziu cu drepturi de colonişti sau fără aceste drepturi – armeni, greci, evrei, rromi, albanezi, francezi din Elveţia etc. Astfel, datorită eforturilor ţarismului, Basarabia devine „plurietnică“. 

Autor: prof. univ. Dr. Anatol Petrenco. 

(Extras din articolul publicat la 14 iunie 2011 la adresa:

http://foaienationala.ro/politica-de-deznaionalizare-romnilor-din-basarabia-promovat-de-arism-bolevism-asemnri-deosebiri.html)